Pentru ca nu cumva să se trezească cu jafuri sau spargeri pe la societăţile comerciale unde se lucrează cu numerar sau alte valori, poliţiştii craioveni au organizat, joi, o acţiune de verificare a modului în care este asigurată paza la aceste unităţi. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 25 de amenzi, în valoare de 13.600 de lei.
În cursul zilei de joi, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Dolj au organizat o acţiune pentru a verifica modul de asigurare a măsurilor de pază şi protecţie antiefracţie luate de administratorii staţiilor de distribuţie carburanţi, caselor de amanet şi caselor de schimb valutar din Craiova.
„Cei 87 de poliţişti angrenaţi în activităţi au efectuat verificări la 165 de obiective, dintre care 101 staţii distribuţie carburanţi, 58 de case de amanet şi 3 case de schimb valutar. De asemenea, au fost controlaţi 16 agenţi de pază şi efectuate 78 de simulări vizând apăsarea butonului de panică în cazul unui eveniment nedorit, ocazie cu care s-a verificat modul de intervenţie şi timpul de reacţie al unui număr de 152 agenţi de intervenţie. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.600 lei”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. În plus, personalul unităţilor controlate, agenţii de pază şi agenţii de intervenţie au fost instruiţi cu privire la modul de acţiune, precum şi pentru prevenirea victimizării acestora în cazul producerii unor evenimente negative, după cum au mai adăugat reprezentanţii IPJ Dolj.
La una din societăţile verificate în cadrul acţiunii, o societate cu punct de lucru pe strada „Bariera Vâlcii”, din Craiova, s-a constatat că nu au fost montate camere de supraveghere, deşi anterior, cu ocazia controlului efectuat în luna octombrie 2011, administratorul fusese anunţat că este obligatoriu acest lucru, fapt pentru care i s-a aplicat o amendă în valoare de 2.000 de lei.