Tragedie pe şosea, în comuna Leu

0
557

Aseară, cu puţin înaintea miezului nopţii, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.N. 6, în comuna Leu. Din păcate, aceştia nu au putut decât să constate decesul unui tânăr de 24 de ani, aflat la volanul autoturismului implicat în evenimentul rutier.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Deveselu, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în satul Zănoaga,  comuna Leu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul autoturismului, ieşind în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.