Viitorul a fost aproape din nou de o victorie la 4 goluri diferenţă împotriva lui Dinamo, după cele două repurtate în Ştefan cel Mare, 5-1 în 2015 şi 4-0 acum un an. Echipa lui Gică Hagi s-a impus cu 4-1 pe teren propriu (unul excelent pentru această perioadă) în meciul din etapa a 17-a, dar a ratat un penalty, prin Măţan, în prelungiri. Ianis Hagi reuşit o dublă, Drăguş şi Vlad Achim au punctat şi ei, iar reuşita oaspeţilor i-a aparţinut lui Montini, aflat la debut pentru Dinamo. Vlad Olteanu a fost eliminat după o jumătate de oră de joc, la al doilea cartonaş galben.
Viitorul este pe locul 2, cu 32 de puncte, iar Dinamo rămâne pe 10, cu 18 puncte.
Într-un alt meci de sâmbătă, Hermannstadt – Chiajna 2-1.
Mâine, de la ora 17, Universitatea Craiova – Dunărea Călăraşi, iar de la ora 20.30, FCSB – Gaz Metan.