Acces liber la Muzeul de Artă Craiova!

0
744

Astăzi, 1 decembrie 2018, Muzeul de Artă Craiova va fi deschis publicului, conform programului obişnuit de lucru, între orele 10:00 – 17:00. Accesul publicului este gratuit, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Începând de astăzi, Muzeul de Artă Craiova va prezenta o serie de acţiuni dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Toate acestea se vor desfăşura pe parcursul lunii decembrie 2018, iar vizitatorii vor putea trăi atmosfera de început de secol XX, având ocazia să interacţioneze cu seria de butaforii concepută în acest scop.

Tot în această perioadă va fi prezentat şi un scurt documentar despre arta românească de la începutul secolului XX, care va rula permanent într-una din sălile muzeului, evidenţiind cei mai importanți artiști români și creațiile lor din perioada Primului Război Mondial, dar și felul în care lucrările acestora au fost, sau nu, influențate de marile evenimentele istorice.

Atmosfera de epocă va fi susţinută de muzeografii și custozii de sală, care vor intra în contact cu publicul, aceştia fiind costumaţi în haine militare specifice armatei române din Primul Război Mondial. Uniformele și accesoriile vor cuprinde diferite arme componente ale armatei române, astfel încât publicul să poată observa o varietate de costume specifice perioadei respective. Butaforiile inedite vor recrea scene de luptă din Primul Război Mondial. Acestea includ și manechine costumate, cu care publicul se va putea fotografia, devenind astfel interactive.

În această succesiune de evenimente, Muzeul de Artă Craiova îi are în vedere şi pe tinerii vizitatori – de la preşcolari, la şcolarii din ciclul primar – întâmpinându-i cu o carte de colorat care urmăreşte familiarizarea cu patrimoniul muzeului şi cu evenimentele istorice, cu Marea Unire de la 1918. Povestea cuprinde întâmplări neprevăzute prin care trec personajele, schimbări de situaţie, ce au legătură cu perioada istorică și cu operele de artă din muzeu. Cartea va fi oferită cu titlu gratuit copiilor participanți la programele educative desfășurate de muzeu, dar va putea fi achiziționată şi de alţi doritori de la magazinul muzeului.

Întregul proiect a fost finanţat de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.