Secretarul de stat american, Rex Tillerson, începe luni un turneu în Europa

0
399

 

În 4 decembrie, Tillerson se va afla la Bruxelles, unde se va întâlni cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi va participa la reuniunrea ministrilor de Externe din statele NATO, în 5 – 6 decembrie.

La Bruxelles, oficialul american se va întâlni şi cu oficiali belgieni, dar şi cu înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini, precum şi cu miniştrii de Externe ai celor 28 de stat membre UE, pentru a discuta despre colaborarea SUA – UE pe teme majore de interes global.

În 7 decembrie, la Viena, Rex Tillerson va participa la lucrările Consiliului ministerial al OSCE şi va avea o întrevedere separată cu ministrul de Externe austriac Sebastian Kurz. Convorbirile se vor concentra pe combaterea extremismului violent, oprirea proliferării nucleare, promovarea reformelor democratice şi economice în Balcanii de Vest, şi intensificarea relaţiilor economice bilaterale.

În final, secretarul de stat american va merge la Paris pentru a discuta cu liderii francezi pe tema cooperării pe probleme de interes reciproc în lume, inclusiv în Siria, Iran, Liban, Libia, Coreea de Nord  şi Sahel, precum şi în alte zone de interes bilateral.

Turneul este programat să se încheie în 8 decembrie.