Noutăţi în catalog

0
354

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj vine cu precizări în ceea ce priveşte consemnarea în catalogul şcolar a calificativelor/notelor la “purtare”, luând în considerare comportamentul elevilor, pentru un interval de cursuri, respectiv trecerea în catalog a disciplinelor opţionale de aria curriculară Consliere şi orientare.

Conform adresei nr. 32532/23.10.2024 a ministerului Educaţiei, înregistrată la ISJ Dolj cu nr. 1428/24.10.2024, personalul didactic din învăţământul preuniversitar trebuie să opereze în cataloagele şcolare două aspecte importante.  Primul se referă la calificativele/ notele la “purtare” ale elevilor .” Pentru învăţământul primar, la clasa pregătitoare nu se acordă calificative la “purtare”. Pentru clasele I – IV, la rubrica “purtare” se trece , pentru fiecare interval de cursuri, câte un calificativ corespunzător intervalului respectiv. Calificativul se consemnează în catalog, în ultima zi a fiecărui interval de cursuri. Pentru învăţământul gimnazial şi post liceal, la rubrica respectivă se trece nota corespunzătoare intervalelor de cursuri. Nota se consemnează în catalog, în ultima zi a fiecărui interval de cursuri. Pentru învăţământul liceal şi profesional, la rubrica respectivă, în triunghiul destinat acesteia, se va proceda la fel ca şi în cazurile amintite”, a precizat prof.dr. Marinela Claudia Dumitrescu, inspector şcolar de socio – umane în cadrul ISJ Dolj.

Disciplinele şi cursurile opţionale

În învăţământul primar, disciplinele sau cursurile opţionale din aria curriculară “Consiliere şi orientare”, cum ar fi, de exemplu,  “Dezvoltare personală”, disciplina opţională “Educaţie pentru sănătate”, se trec în catalog pentru înregistrarea absenţelor. “Evaluarea se face predominant prin metode complementare (observarea sistematică, proiectul, portofoliul, autoevaluarea) şi nu se acordă calificative. În învăţământul gimnazial, la disciplina “Consiliere şi dezvoltare personală”, evaluarea va avea în vedere progresul fiecărui elev şi va fi realizată pe parcursul procesului de învăţare, nefiind acordate note. Absenţele se trec în rubrica destinată acestei discipline”, a mai spus Marinela Claudia Dumitrescu.