Primăria Craiova caută exponate pentru un muzeu al industriei locale

0
432

Municipalitatea intenţionează să amenajeze un Muzeu al Craiovei, care va fi găzduit într-una din clădirile de patrimoniu ce urmează să fie refăcute cu fonduri europene. Singura problemă, spun autorităţile, sunt exponatele cu care va fi decorat acest muzeu. Obiectele nu prea se găsesc, iar puţinele care se mai păstrează nu sunt cedate prea uşor de actualii proprietari.

În şedinţa CLM Craiova, de săptămâna trecută, consilierul PNL, Marinel Florescu, a venit cu propunerea de înfiinţare a unui muzeu dedicat industriei Craiovei. Concret, alesul local a cerut autorităţilor locale să identifice o clădire în care să se expună diferite obiecte din cele care au fost produse, de-a lungul timpului, pe platforma industrială a Craiovei, începând de la locomotive, avioane, şi terminând cu autoturisme. „Aş face o propunere să identificăm o clădire cu spaţiu aferent pentru un mare muzeu al industriei Craiovei. Ştim cu toţii, Craiova a fost un mare oraş industrial, generaţiile care vin ar trebui să ştie şi să nu lăsăm să treacă această perioadă istorică, de 20-30 de ani, în care, în Craiova, s-au făcut avioane, locomotive Diesel şi electrice, tractoare, toată gama de maşini agricole, autoturisme de la primul Oltcit şi până la ultimul Ford, ar trebui să îşi regăsească locul în acest mare muzeu”, a solicitat consilierul PNL.

Patru clădiri sunt disponibile pentru amplasament

Marinel Florescu

Reprezentanţii Primăriei Craiova au fost receptivi la această sugestie pe care au îmbrăţişat-o din start. Primarul Mihail Genoiu a recunoscut că municipalitatea avea un plan în acest sens, de înfiinţare a unui muzeu ce va fi dedicat istoriei Craiovei, iar o secţie să fie destinată activităţii industriale a oraşului. „Este oportună intervenţia dumneavoastră, iar noi deja suntem pregătiţi cu patru clădiri de patrimoniu ale Primăriei. Este fosta Casă a Căsătoriilor, o casă pe „Romain Rolland”, chiar în colţ, ultima clădire pe partea stângă cum vii spre Primărie, este fosta Şcoală Obedeanu şi clădirea de pe strada „Mihail Kogălniceanu”. Toate aceste clădiri sunt foarte avansate demersurile pentru a fi introduse pe axele europene de reabilitare clădiri de patrimoniu. Deja pentru una dintre ele este chiar caietul de sarcini care a fost scos la licitaţie pentru partea de proiectare. Obligatoriu, trebuie să aibă destinaţia de muzeu. Iar unul din acestea trebuie să adăpostească muzeul Craiovei, care trebuie să aibă o arie mai largă”, a explicat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Deţinătorii de exponate ar putea să le doneze

Amplasamentul muzeului nu ar constitui un impediment, spun autorităţile, ci exponatele cu care ar urma să fie decorat acest spaţiu. Potrivit primarului, în secţia destinată industriei Craiova ar trebui să îşi găsească locul câte un exponat din fiecare ramură producătoare. Autorităţile mai spun că se mai păstrează încă astfel de obiecte, dar că acestea se află acum în posesia unor alţi proprietari, iar aceştia nu sunt dispuşi să le cedeze aşa uşor. Municipalitatea spune însă că vor exista discuţii cu aceştia şi că li se va prezenta scopul pentru care vor fi donate aceste obiecte. „Singura problemă la care puteţi să îmi daţi o mână de ajutor este că trebuie să găsim exponatele. Să ştiţi că ne-am lovit de instituţii, chiar din subordinea Primăriei, care au exponate şi care nu prea vor să le cedeze pentru activitatea unui muzeu. Şi atunci trebuie să avem o discuţie cu fostele întreprinderi de stat şi care acum sunt în proprietatea diverşilor, dacă pot să ne doneze anumite exponate”, a explicat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.