Scadenţa depunerilor cererilor de motorină

0
1322

apia dolj motorinaAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, până la data de 31 octombrie, inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 iulie – 30 septembrie 2016 (trim. III al anului 2016).

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Valoarea este stabilită la 1,7975 lei/litru

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente: a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin; b) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; c) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; d) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare; e) adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare; f) adeverinţă în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare. Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente: a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă trimestrului pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin; b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; c) situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.10; d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Regim diferit pentru îmbunătăţiri funciare

Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente: a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin; b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin; d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar; e) situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare. Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul/ reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.