La spital după o cădere de la etajul şapte

0
418

tentativaUn tânăr de 28 de ani, din Craiova, a avut zile, ajungând, ieri dimineaţă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu multiple fracturi, după o cădere de la etajul şapte au blocului în care locuieşte, în vecinătatea Grădinii Botanice din Craiova. La faţa locului au ajuns echipaje de poliţişti, dar şi o ambulanţă SMURD, care l-a preluat pe rănit. Din primele date strânse de poliţiştii craioveni se pare că tânărul, Mihnea Crişan, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor, după o ceartă cu părinţii. În cădere însă, a lovit crengile unui copac şi a aterizat pe două autoturisme, pe care le-a avariat serios, însă acestea i-au salvat viaţa. A suferit mai multe fracturi, însă prognosticul în cazul său este unul bun. Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă acum să stabilească dacă a fost un accident sau un gest intenţionat şi ce l-ar fi putut determina pe tânăr să ia o asemenea decizie.