Prima veste bună după tragedia de la Clubul Colectiv: trei răniți de la Spitalul Universitar au fost externați

0
362

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a afirmat că trei pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv au fost externați, astăzi, de la Spitalul Universitar. “Probabil câțiva, dacă situația rămâne ca azi, vor fi externați zilele următoare, ceea ce este o veste bună. Rămân în continuare — mă refer la nivelul tuturor spitalelor — mulți în stare critică”, a precizat Bănicioiu, prezent la Spitalul Universitar. El a adăugat că o echipă de medici din Israel operează deja la Spitalul “Bagdasar”. “Vor veni și la Universitar în cursul zilei de astăzi. S-au oferit ei. Avem o relație foarte bună cu Ministerul Sănătății de acolo. Este un ajutor primit de la ei, în baza relațiilor bune pe care le avem. Nu au fost singurii. M-a sunat și doamna ministru din Moldova, dar i-am comunicat că nu avem nevoie de nimic. Au fost și alte situații — din Franța, din Germania”, a arătat Bănicioiu. Potrivit lui, în prezent, medicii români pot face față situației, după cum anunță Agerpres.