Au început audierile martorilor în cazul tragediei de la Clubul Colectiv

0
451

Au început audierile în cazul tragediei de la clubul Colectiv soldată cu 29 de morți și peste 100 de răniți grav. Potrivit Agerpres, două fete, între care una bandajată, au fost aduse cu o mașină a Poliției. De asemenea, un tânăr care avea un bandaj la urechea dreaptă a venit la Poliția Capitalei. Procurorii și polițiștii criminaliști continuă și astăzi cercetările la fața locului, în timp ce la INML, medicii legiști efectuează autopsii în cazul persoanelor decedate. Parchetul General a demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și distrugere calificată. La anchetă participă polițiști de la Serviciul Omoruri, Direcția de Investigații Criminale, Institutul Național de Criminalistică IGPR, Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, alături de specialiști din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică și Institutul Național de Cercetare.