Închisoare cu suspendare pentru nepoţii vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea acuzaţi de trafic de droguri

0
352

Cei doi nepoţi ai vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru trafic de droguri de risc, au fost găsiţi vinovaţi de judecătorii Tribunalului Dolj. Magistraţii craioveni au pronunţat, ieri, sentinţa şi i-au condamnat pe cei doi la un an şi şase luni, respectiv doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Atât cei doi inculpaţi, cât şi procurorii, pot ataca decizia Tribunalului Dolj cu apel, la Curtea de Apel Craiova, întrucât nu este definitivă.

Dosarul în care Ana Maria Persu şi Dan Alexandru Persu, nepoţi ai vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 13 martie a.c. Tânăra a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv, această măsură fiind luată faţă de ea pe 18 februarie a.c., fiind, ulterior, eliberată pe 12 aprilie a.c., iar fratele ei a fost trimis în judecată în stare de libertate.

Reamintim că, pe 17 februarie a.c., procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova comunicau faptul că efectuează cercetări faţă de Ana Maria Persu, în vârstă de 26 de ani, Dan Alexandru Persu, de 25 de ani, şi Bogdan Nicolae Mavrea, de 23 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Oamenii legii aflaseră faptul că Ana Maria Persu, o nepoată a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, care îşi găsise un loc de muncă în Craiova şi locuia cu chirie într-un apartament din municipiu, se ocupă şi cu vânzarea de canabis pe raza Craiovei.

Astfel, în ziua respectivă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, coordonaţi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat două percheziţii domiciliare – una la locuinţa ocupată de tânără în Craiova şi cealaltă în localitatea Măldăreşti, judeţul Vâlcea, unde tânăra şi fratele ei domiciliază. În urma descinderilor, în apartamentul din Craiova, ascunse într-un şifonier, oamenii legii au găsit aproximativ 500 de grame de cannabis, drogurile provenind dintr-o cultură ilegală înfiinţată în judeţul Vâlcea. Anchetatorii stabiliseră că drogurile respective erau destinate comercializării pe raza municipiului Craiova.

Fata, fratele ei şi celălalt tânăr au fost ridicaţi în urma descinderilor şi duşi la sediul DIICOT Craiova, iar la finalul audierilor procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a tinerei şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de ceilalţi doi învinuiţi. Oamenii legii stabiliseră că tânăra avea deja formată o reţea de clienţi, cărora le livra droguri direct de la apartamentul ei, din Craiova, la un preţ de 25 lei gramul. Pe 18 februarie, Ana Maria Persu a fost prezentată Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, instanţa eliberând pe numele ei mandat pentru o perioadă de 29 de zile, mandat ce a fost prelungit până în aprilie.

După audierea inculpaţilor şi a celorlalţi martori din dosar, ieri, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa. Astfel, în baza art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, conform căruia „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, Ana Maria Persu a fost condamnată la 1 an şi 6 luni de închisoare. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, timp în care tânăra trebuie să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare depăşeşte opt zile şi să anunţe şi să justifice schimbarea locului de muncă.

În baza aceluiaşi articol, fratele tinerei, Dan Alexandru Persu a fost condamnat la doi ani şi 6 luni de închisoare, tot cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni. Obligaţiile impuse instanţă în cazul său sunt cam aceleaşi, cu menţiunea că el va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, întrucât domiciliază pe raza acestui judeţ.

Hotărârea pronunţată ieri de Tribunalul Dolj nu este definitivă, astfel că poate fi atacată cu apel atât de inculpaţi, cât şi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.