Din 13 noiembrie a.c.: Pasagerii CFR Călători vor putea citi cărţi în toate trenurile InterCity

0
281

CFR Călători va extinde programul librăriei online în toate trenurile Intercity ale companiei din 13 noiembrie, a anunţat, ieri, compania într-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, începând cu data de 2 noiembrie va avea loc acţiunea de echipare a vagoanelor cu cărţi în format clasic şi cu e-book-uri (stickere cu coduri QR), aşa încât după data de 13 noiembrie în toate trenurile Intercity pasagerii vor beneficia de acest serviciu.

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor celor care preferă să citească în timpul călătoriei cu trenul, CFR Călători şi BookLand, librărie online, au încheiat în octombrie un parteneriat, prin care pasagerii vor putea să răsfoiască şi să citească gratuit cărţi în tren.

Cele două companii au lansat, din 18 octombrie, un program pilot timp de o săptămână, în trenurile IC 573 Bucureşti Nord – Galaţi şi IC 572 Galaţi – Bucureşti Nord, program care s-a bucurat de interesul călătorilor.

Printre titlurile cărţilor pe care pasagerii le vor putea găsi aşezate pe măsuţele din vagoanele de tren se vor număra „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda, „Codul bunelor maniere”, de Nadine de Rothschild, „Hotii de frumuseţe”, Pascal Bruckner, „India picantă”, de Patrichi Adelina, „Încă o zi infectă”, Pierre Enckell.

„Acest parteneriat reprezintă un serviciu colateral pentru CFR Călători, ce va aduce plus valoare transportului cu trenul”, a declarat Ştefan Roşeanu, directorul general al CFR Călători.

CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. Prin natura sa reprezintă un sector strategic de interes naţional contribuind la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, cu atu-uri de necontestat: gradul cel mai înalt de siguranţă şi gradul cel mai scăzut de poluare.

Politica pe care managementul companiei o promovează şi o susţine este asigurarea unor servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament faţă de societate în sensul accesibilităţii pentru toate categoriile de cetăţeni. AGERPRES