După ani de zile în care a funcționat în niște condiții improvizate chiar de comercianți, autoritățile locale iau în calcul să amenajeze o piață adevărată în zona Pelendava. Răspunzând interpelării unui consilier liberal, primarul Mihail Genoiu a cerut administrației piețelor să conceapă un astfel de proiect, pentru ca și craiovenii din acel cartier să aibă la îndemână tarabe corespunzătoare, de la care să-și procure fructe și legume proaspete.
În zona „1 Mai”, nu există o piață de cartier amenajată, dar locatarii știu la fix de unde să se aprovizioneze cu fructe și legume proaspete. Chiar lângă complexul Pelendava, pe o alee care și-a pierdut demult cimentul, s-a format o mini-piață de zarzavaturi. În fiecare dimineață, producătorii își iau tarabele în primire și încep să-și înșire marfa. Pe cutii din carton sau lăzi de plastic sau, pur și simplu, direct pe jos, pe un petic de material, scot la vânzare roșii, ceapă, vinete, ardei, buchețele de verdeață, punguțe cu fasole uscată. În fiecare grămăjoară, e înfipt un bilețel cu prețul pe kilogram, care este scris citeț. Ca la orice tarabă, nimic nu se negociază. Oamenii vin și ei tot ca la piață: iau la rând marfa, o măsoară lung din ochi și, abia după ce se mai gândesc nițel, aleg de unde să cumpere.
Comercianți puțini, cumpărători mulți
Posibilități prea multe nu au la îndemână, fiind doar câteva tarabe înșirate, dar marfa lor este întotdeauna proaspătă și comercianții amabili. De când s-au instalat acolo, pe aleea dintre blocuri, cumva în picioarele trecătorilor, au început să fie cunoscuți, ba chiar s-au împrietenit cu cumpărătorii. Oamenii știu cine are cele mai dulci roșii, în timpul verii, și cei mai aromați struguri, în vremea toamnei. Când este caniculă, tot de acolo se aprovizionează cu pepeni galbeni sau verzi, pe care și-i aleg singuri din grămadă și îi pun pe cântar. Ar putea să meargă pe încredere că miezul lor este dulce ca mierea, că doar se cunosc cu comercianții, dar tot ei insistă să-și facă meseria până la capăt: înfigând lama unui cuțit, taie repede un „dop”, semn că lubenița e coaptă și bună de mâncat.
În lipsă de frigidere, laptele se vinde la comandă
Pe aleea dintre blocuri, în micuța piață de care autoritățile nu au habar, se procură și marfă pe care comercianții o aduc special, numai la comandă. Lapte proaspăt sau brânză, murături de casă sau sticluțe cu răchie sunt produse pe care comercianții le fac acasă, în gospodărie, dar se feresc să le expună, nefiind, totuși, condiții pentru comercializarea lor. Sticlele cu lapte ar trebui să fie păstrate în frigidere, tot acolo și bucățile de brânză sau punguțele cu ouă proaspete. Dar cum nu există astfel de dotări și marfa nu rezistă mult în soare, cumpărătorii au învățat și ei că trebuie să ajungă la piață încă de dimineață, să plătească și apoi să-și primească produsele în stare proaspătă. În acest fel, de ani buni, piața funcționează și toată lumea este mulțumită, comercianții că își vând nestingheriți zarzavaturile și legumele, iar locatarii că nu mai bat drumul până la altă piață, dacă vor să cumpere legume proaspete, nu unele de supermarket.
Un consilier PNL cere amenajări
Consilierul PNL, Marinel Florescu, a ridicat problema acestei piețe create ad-hoc de mai multe ori, în Consiliul Local Municipal. Ultima dată, alesul local a întrebat autoritățile când se gândesc să facă mici amenajări în zona Pelendava, în ședința de săptămâna trecută. „Revin cu o interpelare mai veche, în urma căreia nu s-a întâmplat nimic. Am cerut să se ia în calcul o amenajare a unei piețe volante sau cum o fi ea în zona Pelendava, din cartierul „1 Mai”, a spus Florescu. Pentru a convinge audiența, liberalul s-a oferit să pună la dispoziție și fotografii cu tarabele și tot comerțul care funcționează acolo. „Am și eu niște imagini cu ceea ce se întâmplă acolo și vedem varză, morcovi, ceapă pe stradă… Aceste produse ar trebui să fie vândute într-un cadru adecvat, civilizat, legal și corect. Și să nu uităm aspectul igienic!”, a atras atenția liberalul.
Primarul Craiovei așteaptă proiectul
Tarabele improvizate pe aleea de la Pelendava le dau de gândit, în sfârșit, autorităților locale. Reprezentantul municipalității, primarul Mihail Genoiu, și-a amintit că s-a mai adus în discuție soarta acestei piețe, dar că, după cum se vede, nu s-a schimbat nimic. Genoiu a cerut conducerii Piețelor să rezolve, de această dată, problema de la Pelendava, deopotrivă cu proiectul piețelor volante. „Eu vreau să atrag atenția că această piață a mai fost solicitată aici, în ședința de CL. Este ultima dată când atrag atenția conducerii piețelor. Nu am solicitat să facă ei piața de acolo, ci să găsească o locație în zona respectivă unde să organizeze o piață, care să poată să fie administrată și să se încaseze bani. Și să fie spre binele cetățenilor”, a cerut, la rândul său, Genoiu. O solicitare asemănătoare, de amenajare a unei piețe este, potrivit autorităților, și pentru cartierul Lăpuș.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord