Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru negocierile în temeiul articolului 50, Michel Barnier, se va afla într-o vizită oficială la București

0
363

Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru negocierile în temeiul articolului 50, Michel BARNIER, se va afla într-o vizită oficială la București marți, 2 octombrie 2018.

Pe parcursul vizitei sale, înaltul oficial european se va întâlni cu Klaus IOHANNIS, președintele României,Călin POPESCU-TĂRICEANU, președintele Senatului României,  Liviu DRAGNEA, președintele Camerei Deputaților, Viorica DĂNCILĂ, prim-ministrul României și cu Victor NEGRESCU, ministrul-delegat pentru afaceri europene.

De asemenea, negociatorul-șef al Comisiei Europene, Michel BARNIER, va purta discuții cu reprezentanți ai comisiilor reunite pentru afaceri europene și politică externă din Senat și Camera Deputaților și cu cei ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.