Alb-albaştrii întâlnesc campioana CFR Cluj, în faţa căreia au pierdut Supercupa, chiar în Bănie
Universitatea închide etapa a zecea a Ligii I cu meciul programat pe terenul campioanei, CFR Cluj. În ultimul an, cele două formaţii s-au duelat de cinci ori, Craiova câştigând o singură dată, pierzând ambele dispute din Gruia, 2-1 şi 1-0. În debutul acestui sezon, Craiova şi CFR s-au întâlnit şi în Supercupa României, câştigată de campioni chiar în Bănie, dar Devis Mangia spune că Universitatea este mai puternică decât la acel joc: „Va fi un meci dificil pentru noi, dar este important să fie dificil şi pentru ei. Nu ştiu dacă CFR este mai bună decât în Supercupă, dar Craiova sigur este mai puternică decât la meciul din Supercupă. La ei s-a schimbat stilul de joc faţă de anul trecut. Este normal ca ei să fie favoriţi, fiindcă sunt campioni. Nu mă gândesc la titlu. Niciun meci nu este simplu, dar noi am câştigat 4 din ultimele 5, nu cred că avem mari fluctuaţii.” a spus antrenorul italian. Alex Mitriţă a prefaţat şi e duelul din Ardeal: „Meci greu, cu o echipă puternică, trebuie să avem atitudinea din ultimele meciuri şi mergem acolo să ne luptăm cu ei 90 de minute. Ei nu au schimbat multe, au acelaşi joc şi cam aceeaşi echipă, au cumva o altă mentalitate, altă abordare. Rivalitatea e mare, trebuie să ne apărăm foarte bine, să atacăm foarte bine, trebuie să facem acolo un meci mare şi să câştigăm. Am încredere în echipa mea, la fiecare meci marcăm multe goluri, faţă de ei, care marchează un singur gol. Pentru noi fiecare meci e important, fiindcă trebuie să creştem şi să ajungem la un nivel foarte mare.” Căpitanul Craiovei s-a arătat nemulţumit că nu a fost luat în seamă în lupta pentru titlul de golgheter: „Mă bucur că în sfârşit s-a ajuns să se vorbească şi de Mitriţă în lupta titlul de golgheter, deşi eu eram pe primul loc şi aveam 8 goluri şi Gnohere şi Ţucudean aveau 4-5 goluri şi se vorbea numai de ei. Îl apreciez pe Ţucudean, este un jucător puternic, valoros, dar am puterea necesară să ies golgheterul României”. Mitriţă şi-a lăudat noul coleg din atac, bosniacul Elvir Koljic: „După câteva meciuri să ai 4 goluri şi un assist spune multe despe valoarea jucătorului. M-aş bucura pentru el să fie golgheter”.
Conceicao: „Craiova are cel mai consistent joc”
Toni Conceicao, antrenorul campioanei, a vorbit în termeni laudativi despre oponentul de azi, spunând că Universitatea are cel mai consistent joc, traversând un moment foarte bun, dar spune că echipa sa se mobilizează în meciurile importante. „Am observat două faze la echipă, într-un fel arătăm acasă, altfel arătăm în deplasare. La mine nu merge cu un astfel de comportament! Echipa trebuie să fie constantă în evoluţii, de la joc la joc. Echipa se antrenează bine, iar în ziua jocului nu intră tot timpul la fel. Nu joacă la aceeaşi capacitate în toate jocurile. Nu înţeleg de ce! Am vorbit cu jucătorii, trebuie să fim mai echilibraţi în meciuri şi în joc. În acest moment, Craiova e echipa cu cea mai bună consistenţă din campionat. Este o echipă foarte echilibrată, cu jucători foarte buni din punct de vedere individual şi care traversează un moment foarte bun. Ceea ce îmi dă linişte este faptul că noi am făcut cele mai bune meciuri în acest sezon împotriva echipelor mari. Trebuie să avem o atitudine bună, foarte competitivă şi să încercăm să ne facem jocul nostru combinativ. Dacă facem asta, putem să câştigăm” a spus tehnicianul portughez.