„Anotimpurile” pictorului Aurel Petrescu, la Severin

0
459

La Clubul Artelor din cadrul Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin este deschisă, în această perioadă, o expoziție de pictură a artistului plastic craiovean Aurel Petrescu. Intitulată „Anotimpuri”, aceasta cuprinde 16 lucrări – peisaje redate în cele patru anotimpuri. Aurel Petrescu este licenţiat al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii din Craiova, promoţia 1983, și și-a obţinut doctoratul cu o teză în domeniul conducerii cu calculator a proceselor industriale, la Facultatea de Inginerie Industrială a Universităţii din Petroşani. Este cunoscut ca pictor de publicul iubitor de artă datorită nu puținelor expoziții deschise, încă de la începutul anilor 2000, la Craiova, Calafat, Slatina, Dr. Tr. Severin, Tg. Jiu, dar și la Muzeul de Artă Pitești, Muzeul Național al Satului și Palatul Parlamentului București, Cercul Militar Constanța și Muzeul de Artă Vidin (Bulgaria) etc.