Primele generaţii de absolvenţi de Medicină s-au reîntâlnit la UMF Craiova

0
1454

medicinaPrimele generaţii de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, deveniţi între timp reputaţi specialişti în domeniu, şi-au dat întâlnire în aceste zile pentru a depăna amintiri şi a împărtăşi din experienţele trăite. Ieri, începând cu ora 11.00, a avut loc întâlnirea de 35 de ani a primei generaţii în care au fost înscrişi şi studenţi din străinătate, din ţări precum Iordania, Siria, Liban, Maroc sau Sudan. În prezent, aceştia îşi desfăşoară activitatea în Franţa, Germania, România sau Italia.

Al doilea eveniment important este marcat de întâlnirea de 40 de ani a primei generaţii de absolvenţi ai UMF. Evenimentul are loc astăzi, începând cu ora 10.00, în clădirea UMF –extindere, etaj 1, Str. Petru Rareş, nr. 2.

În ceea ce priveşte festivitatea de deschidere oficială a anului universitar 2016-2017 la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, aceasta este programată, luni, 3 octombrie, începând cu ora 09.00, în Aula Magna (Bvd. 1 Mai,  nr. 66).