Copiii şi tinerii se pot înscrie la Festivalul-concurs de interpretare muzicală „Vreau să cânt!”

0
345

Până pe data de 14 octombrie a.c., copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani se pot înscrie la Festivalul-concurs de interpretare muzicală „Vreau să cânt!”, organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Ajuns la ediția a IX-a, evenimentul se va desfășura în zilele de 19 și 20 octombrie, în Piața „Mihai Viteazul”, câștigătorii urmând să fie răsplătiți cu diplome, dar și cu premii în bani, a căror valoare se ridică la 1.200 de lei.

Festivalul-concurs de interpretare muzicală „Vreau să cânt!” este organizat pe două categorii de vârstă (10-13 ani şi 14-18 ani), fiecare cu două secțiuni: Interpretare vocală muzică uşoară, populară, folk și Interpretare instrumentală muzică clasică – la care pot participa instrumentişti (pian, vioară, chitară, instrumente de suflat, percuţie etc.).

Potrivit Regulamentului de organizare, fiecare participant, solist vocal sau instrumentist, va prezenta două piese, la alegere, una în tempo rapid şi alta în tempo lent. Piesele vocale vor fi prezentate cu negative sau cu acompaniament (orgă, chitară etc.). Fişa de participare, împreună cu o copie după actul de identitate al participantului şi o fotografie recentă, format 3/4,  vor fi  expediate pe adresa de e-mail casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com sau trimise prin poştă pe adresa Casei de Cultură „Traian Demetrescu” (Craiova, strada „Traian Demetrescu” nr. 31) ori vor fi depuse personal la aceeaşi adresă, până la data de 14 octombrie, ora 13.00.

Concursul se va desfășura sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11.00, iar Gala Laureaților va avea loc a doua zi, de la aceeași oră. Programul poate suferi însă modificări în funcţie de numărul de concurenţi. Organizatorii vor acorda premii pe cele două categorii de vârstă, pentru fiecare secţiune în parte, astfel: Premiul  I – 300 de lei, Premiul al II-lea – 200 de lei, Premiul al III-lea  – 100 de lei. De asemenea, toți concurenţii vor primi diplomă de participare. Informații suplimentare puteți solicita la numărul de telefon 0765.262.566 (Mihai Mihăescu).