Când nu le mai ajung banii, pensionarii se împrumută la CAR

1
1330

La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Craiova, zeci, poate sute de doljeni, se perindă zilnic, unii cu vraful de hârtii, alţii cu plasele chitite în mână ca să ia drumul pieţei după ce-şi vor fi terminat treaba aici, dar mai ales după ce-şi vor fi ridicat banii. La ghişee, se completează de zor acte, cel mai adesea cereri de împrumut, semn că pensionarii umblă la economii. Pe scaune şi pe la colţuri, aceştia îşi aşteaptă rândul. La veniturile pe care le au, tot rup din porţia lunară ca să mai strângă nişte bani la fond. Nu se ştie când au nevoie de ei şi e bine să fie acoperiţi. Pe masa conducerii instituţiei ajung în fiecare zi, în jur de 50 de cereri de împrumut. Alături de acestea mai vin şi alte formulare pentru depunerea contribuţiei la fond şi zeci de solicitări pentru ajutorul de deces, sau montarea ochelarilor, de la vârstnicii neajutoraţi. Aşa se mai „cârpesc” şi ei. Aşa reuşesc să treacă peste greutăţile pe care le întâmpină. Pensiile s-au diminuat, preţurile la alimente au explodat, iar lista cu medicamente compensate e din ce în ce mai limitată. Unde mai pui că în această perioadă, gospodinele pregătesc cămara de iarnă, iar vestea că factura la încălzire creşte în sezonul rece, îi înspăimântă de pe acum pe pensionarii craioveni.

Domnul Constantin este membru CARP de când când a ieşit la pensie, de mai bine de zece ani. Îşi plăteşte contribuţia la timp, iar atunci când are nevoie de mai mulţi bani odată, nu ezită să “spargă puşculiţa”. Spune că băncile l-ar fi mâncat de bani cu dobânzile mari pe care le impun şi că pensia nu i-ar fi ajuns să-şi plătească ratele. “Am venit că vreau să scot nişte bani, să vedem câţi s-au strâns să facem socotelile… Acum vine iarna peste noi şi nu avem de nici unele. Trebuie lemne de foc şi multe că nu se ştie cât ne ţine gerul şi dac-o fi ca anul trecut… Mai luăm nişte zarzavaturi, că nevastă-mea a început deja să pună la borcan. Avem pe ce da banii, imediat se duc”, spune acesta.

Sumele împrumutate pot ajunge la 8.000 de lei

La coada pentru împrumut se aşază în fiecare zi pensionari, cu fel şi fel de nevoi – datorii mai vechi care trebuie achitate, copii care au nevoie de sprijin, probleme de sănătate care cer neîntârziat tratamente costisitoare. „De la începutul acestui an, până la jumătatea lunii septembrie, 5.556 persoane au solicitat împrumuturi. Zilnic, numărul celor care înaintează cereri de acest gen ajunge la 40-50 de persoane. Fiecare pensionar poate ridica maxim de trei ori suma pe care a strâns-o la fondul propriu, sumele variază, putând ajunge până la cel mult 8.000 de lei”, a explicat Ion Georgescu, preşedintele CARP, Craiova. După depunerea cererii de împrumut, în cel mult zece zile, pensionarul poate veni să-şi ridice banii.

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Craiova a fost înfiinţată în anul 1955. Clădirea care găzduieşte instituţia împlineşte în 2011, 100 de ani vechime, conducerea alocând în fiecare an fonduri pentru renovarea acesteia.

CARP Craiova numără 22.000 de membri

Clădirea CAR-ului seamănă în timpul programului de lucru cu publicul, cu un furnicar, mai ales după ziua de 15 a lunii, că a venit pensia şi oamenii se grăbesc să depună contribuţiile. Cei mai mulţi, familiarizaţi cu locul şi cu ceilalţi membri. Ca şi domnul Constantin, mii de pensionari continuă de zeci de ani să-şi pună încrederea în Casa de Ajutor Reciproc, devenind „de-ai casei”. Alţii aduşi de cunoştinţe sau rude, vin să-şi întocmească propriul carnet de membru acum, şi să-şi creeze propriul fond. Instituţia cu sediul în Strada Simion Bărnuţiu, nr. 38, numără, la momentul actual, peste 22.000 de membri, din toate colţurile judeţului, dar cei mai mulţi din Craiova. Orice pensionar care deţine un cupon de pensie poate deveni membru. Plăteşte o cotizaţie lunară acceptabilă pentru a-şi consolida un fond din care să poată împrumuta o sumă de bani. Împrumuturile sunt rambursate treptat, iar ratele stabilite în aşa fel încât să se situeze la un nivel suportabil pentru venitul pensionarilor. Dacă nu-şi poate plăti lunar cotizaţia, statutul de membru nu e afectat. Condiţia de excludere a membrilor este aceea de a nu mai contribui timp de trei ani. „Anul acesta am radiat 1.500 de membrii pentru că nu au mai cotizat de mai bine de trei ani, unii chiar de şase ani. Am trimis adrese scrise la domiciliu pentru a veni să clarifice situaţia fondului, nu s-au prezentat şi au fost scoşi din rândul membrilor”, a mai spus Ion Georgescu.

Cea mai intensă activitate la CARP Craiova se referă la împrumuturi, casa ajutând zilnic un număr mare de pensionari, cu împrumuturi băneşti.

Beneficii suplimentare

Pe lângă faptul că un membru al CAR-ului are la dispoziţie condiţii de împrumut convenabile, instituţia vine în sprijinul pensionarilor şi cu alte beneficii: ajutorul nerambursabil în caz de deces, ajutorul pentru tratamente în staţiuni balneo-climaterice, dar şi pentru achiziţionarea ochelarilor de vedere, fabricaţi în propriul atelier. „Noi le dăm oamenilor şi un ajutor de deces. Acum s-a aprobat majorarea acestuia, la 35 de lei pe an. Sunt nişte bani daţi membrilor pentru că au cotizat, indiferent de suma depusă în anii trecuţi şi în felul acesta le ajutăm şi familia. Pe lângă asta, le punem la dispoziţie un atelier de montat ochelari. Omul trebuie să vină la noi cu o trimitere de la medicul specialist, să se prezinte la cabinet, unde le vor fi lucraţi ochelarii, în schimbul a 45 de lei, din care le decontăm, ulterior, 20 de lei. De la începutul anului, 345 de persoane au luat ochelari de la acest atelier. În ceea ce priveşte biletele de tratament, atunci când vin oamenii din staţiune trebuie să ne aducă dovada că au fost acolo şi carnetul de membru, în baza cărora le decontăm 20 de lei”, a explicat preşedintele CARP Craiova. Consiliul de administraţie al instituţiei s-a mai gândit şi la o altă formă de sprijinire a bătrânilor, aşa că a asigurat pentru aceştia, funcţionarea unei frizerii, în care membrii casei se pot tunde pentru suma de 5 lei.

 

Ajutoare nerambursabile, atunci când bugetul permite

Dincolo de împrumuturile pe care le achită în rate, membrii CARP, cu pensie mai mică de 350 de lei au mai primit o mână de ajutor, constând în acordarea unei sume de 50 de lei, o dată, chiar de două ori pe an, atunci când fondul permite. Împrumutul este nerambursabil şi mai mult decât binevenit pentru cei cu venituri mici. De la începutul anului, 444 persoane au primit suma de 8.880 lei, cu acest titlu.

 

“De data asta eu sunt girant, nu fac împrumut, dar nu o dată am apelat la Casa de Ajutor Reciproc pentru a-mi rezolva problemele. Astfel ne descurcăm mai uşor, e de un real ajutor, ne mai dau şi copiii bani şi reuşim să achităm împrumutul la timp. Iar atunci când e nevoie facem altul. Şi nu e ca la bancă, nu se ia comision şi te ajută exact când ai nevoie”, declară Alexandrina Popescu, de 67 de ani.

 

“De şase ani sunt membru şi acum sunt la al treilea împrumut. Dacă nu ar fi CAR-ul nu ştiu cum ne-am descurca, mai ales că vine iarna şi factura de la întreţinere va creşte. Iar vom plăti cu greu datoriile. Asta e banca noastră, a pensionarilor”, a explicat Lilica Marinescu, de 62 de ani.

ALINA DRĂGHICI şi LAVINIA ILINA

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. CARP e cea mai profitabila banca,pot spune chiar camatarie,la banii tai depusi nu ai nici odobanda,la inprumut e 13% /an,dar e ca la depozit si e platita anticipat.ex.la 5000 pe 3 ani platesti2000,fiindca de fapt incasezi 3000 nu 5000, asta nu e ajutor e camata,basca sefii sant fosti tov,ce incaseaza bani frumosi plus alte beneficii,nu le ajungea pensia? La retragere nu mai primesti contributia pt.deces,cei 2 % de ce? si culmea nimeni nu-i poate controla,nu se subordoneaza nimanui.daca nu publicati santeti in cardasie cu ei

Comments are closed.