SUA: Preşedintele Joe Biden apreciază „extraordinarul succes” al misiunii de evacuare din Afghanistan

0
571

Pe un ton determinant, aproape marţial, preşedintele american Joe Biden a ţinut aseară un discurs, de la Casa Albă, pentru a justifica, până la detaliu, decizia retragerii trupelor americane din Afghanistan. El a evocat „extraordinarul succes” al misiunii de evacuare a americanilor şi aliaţilor, bravura şi curajul altruist al armatei americane, diplomaţilor şi profesioniştilor din serviciile de informaţii. Preşedintele american a afirmat că părăsirea Afghanistanului a fost „simplă” după acordul predecesorului său Donald Trump cu talibanii în 2020, opinând că rămâne încredinţat că a fost cea mai bună decizie pentru America. După două decenii de război purtat de cea mai puternică armată din lume şi peste 2,5 trilioane dolari cheltuiţi (circa 150 milioane dolari pe zi), militarii americani au părăsit cu desăvârşire Afghanistanul. Atentatele recente, revendicate de Statul Islamic, care au făcut peste 170 de morţi din care 13 militari americani, au fost urmate de neutralizarea mai multor ţinte teroriste. Între 100 şi 200 de americani binaţionali rămân în continuare în Afghanistan. Pariul Casei Albe este următorul: pe termen lung, speră Joe Biden, opinia americană va fi recunoscătoare încheierii unui conflict inpopular. Pentru administraţia americană imperative rămân combaterea pandemiei de Covid-19 şi îmbunătăţirea rezultatelor economice.