Ministrul de Interne Petre Tobă a demisionat

0
345

petre_toba_politia_romana_72324200Ministrul Afacerilor Interne Petre Tobă a anunţat prin intermediul biroului de presă al ministerului pe care-l conduce că şi-a dat demisia după ce procurorii DNA au cerut aviz preşedintelui petnru începerea urmăririi penale pe numele ministrului în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.

“Am decis să-mi prezint demisia Primului ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate «secret de stat»”, a declarat Petre Tobă prin biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne. Demisia acestuia vine după ce procurorii DNA au cerut joi preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale pentru favorizarea infractorului în cazul lui Petre Tobă. Acesta fiind vizat în dosarul privind suspiciuni de corupţie la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

Premierul Dacian Cioloş a acceptat joi seara demisia lui Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne şi va înainta preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru MAI până luni, 5 septembrie. “Prim-ministrul Dacian Cioloş a acceptat demisia domnului Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Până luni 5 septembrie, premierul va înainta preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire la conducerea Ministerului Afacerilor Interne”, informează Guvernul.