Începe a patra etapă a dezinsecţiei

0
409

dezinsectieSC Salubritate Craiova SRL desfăşoară, în perioada 1 şi 11 august, o campanie de dezinsecţie prin pulverizare terestră pe domeniul public, intervenţie ce are ca scop combaterea insectelor dăunătoare. Lucrătorii societăţii vor acţiona în noaptea de 1 august, efectuând operaţiunea de larvicidare în zona lacurilor din Craiova, pe o suprafaţă de 21,2 hectare, în timp ce în noaptea de 2 august, începând cu ora 24.00, este programată dezinsecţia în Parcul „Nicolae Romanescu” şi zonele adiacente. În noaptea de 3 august, activitatea de dezinsecţie va fi derulată în Parcul Tineretului, cimitirele Nord şi Sineasca, zonele verzi de pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, strada „Maria Tănase” şi de la Casa Știinţei şi Tehnicii, precum şi cele din Corniţoiu Vechi. Echipele care acţionează la nivelul Craiovei vor demara intervenţia în celelalte cartiere ale Craiovei în data de 4 august, începând cu ora 24.00, aceasta urmând să se desfăşoare în funcţie de condiţiile meteorologice existente. Reprezentanţii Salubrităţii precizează că produsele biocide, folosite în cadrul acestei intervenţii, sunt Extratox şi Supertox, substanţe din grupa a treia de toxicitate, avizate de Ministerul Sănătăţii. Suprafaţa totală pe care va avea loc dezinsecţia este de 762.35 hectare.