Prin tulburii ani ’80, revenit de la un colocviu poetic internaţional desfăşurat la Genova, Marin Sorescu îmi dăruia unul din cele mai controversate volume ale marelui poet Mario Luzi, perdant al Nobelului, în 1997, în favoarea conaţionalului Dario Fo. Volumul, din 1971, cu titlul parcă mai potrivit unei cărţi de studii socio-.politice – Nel fuoco della controversia („În focul disputei”) – m-a confiscat imediat şi am început să traduc convins că puţine erau şansele să fie editat în acea vreme.
Totuşi, am reuşit, cu complicitatea aceluiaşi Marin Sorescu, să strecor în colţul unei pagini a revistei „Ramuri”, următorul scurt poem, ce încheia cartea, de unde şi titlul cu impact conclusiv şi cu trimitere la semnificaţia unei „fabule” în chip de diatribă contra derapajelor dictatorial-totalizatoare de toate culorile, vremurile şi latitudinile geografice.
Îl republic cu sentimentul că, dacă e adevărată butada cu „reinventarea roţii”, se cuvine ca un astfel de act poetic de un civism exemplar sosit de la un poet ce s-a declarat de-a lungul întregii sale existenţei nonogenare un „neangajat politic” să indice mai bine decât conjuncturale autoevaluări, deseori pur retorice, rolul şi locul esenţiale al intelectualului în Cetate şi în Lume.
MARIO LUZI: POST-SCRIPTUM
La Granada, în gulagul siberian, la Ostia* —
o dovadă superfluă, o mărturie preordonată
încă într-o dispută neîncheiată
o pecete de necombătut – ei** i se cere
depozitară bolnavă
de măsură şi artă
pe cînd ies poetul şi asasinul
unul şi celălalt din metaforă
şi pornesc către însîngeratul pact
fiecare sigur pe sine, fiecare de partea sa.
* Invocarea celor trei locuri trimite la destinele tragice ale poeţilor Federico Garcia Lorca, Boris Pasternak şi Pier Paolo Pasolini. (n.tr.)
**Ea, aici, trimite la străvechea împărătească a Georgiei pre-ruseşti conlocutoarea autorului în întreg volumul „Nel fuoco della controversia”, urmare şi efect al unei vizite a poetului în ex-republica sovietică prilejuită de un festival internaţional de poezie.
