Republicanii nu vor vota planul lui Obama

0
397

Republicanii din Senatul Statelor Unite au declarat sâmbătă că vor vota împotriva unui plan al democraţilor din Senat şi că doresc revenirea preşedintelui Barack Obama la negocierile pentru ridicarea plafonului datoriei, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Într-o scrisoare adresată liderului majorităţii democrate, Harry Reid, semnată de 43 din cei 47 de senatori republicani, ei afirmă: „Vă scriem pentru a vă spune că nu vom vota planul dumneavoastră de ridicare a plafonului datoriei de 2.400 miliarde” de dolari, însoţit de 2.400 miliarde de economii pe 10 de ani. Pentru ei, planul lui Reid „nu răspunde actualului dezechilibru fiscal şi duce lipsă de eforturi serioase pentru a se asigura că orice viitoare reducere bugetară ar fi aplicată”. În plus, liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell, a cerut ca preşedintele să revină la masa negocierilor, notează AFP. Într-o încercare de a atrage voturile dreptei, Reid a difuzat, vineri seară, o nouă versiune a planului său, cu măsuri „sugerate” de republicani. La rândul ei, Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, a votat, sâmbătă, respingerea planului lui Reid.