Canotoarea Mădălina Bereş şi înotătorul Robert Glinţă au fost desemnaţi, prin vot, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român ca purtători de drapel ai României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc întrre 23 iulie-8 august. Va fi prima oară când România are doi purtători de drapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor.
Mădălina Bereș este medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016 și campioană mondială cu barca de 8+1 a României. În palmaresul său figurează 6 titluri europene. Ea este reprezentantul celei mai numeroase delegații din Team Romania. Canotajul a calificat 36 de sportivi la JO Tokyo 2020. Mădălina este al treilea reprezentant al acestei discipline care va purta steagul după Iulică Ruican – Atlanta 1996 și Elisabeta Lipă – Sydney 2000, Atena 2004.
”Ce poate fi mai înălţător decât să porţi drapelul ţării tale la cea mai importantă competiţie sportivă a planetei? Să conduci Echipa Olimpică ‘Team Romania’ în arenă şi să transmiţi onoare şi mândrie naţională. Noi, Team România, suntem mândri să-l purtăm în arena olimpică. Mari campioni ai sportului românesc au avut onoarea de a purta drapelul la ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice de Vară. Simbolul naţional, drapelul tricolor, a fost de fiecare dată cinstit prin victoriile olimpice” este mesajul Echipei Olimpice a României.
















