Obama avertizează că evoluţia pe termen lung a economiei globale ar putea fi afectată de Brexit

0
431

ObamaPreşedintele Barack Obama avertizează că evoluţia pe termen lung a economiei globale ar putea avea de suferit ca urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi UE. Prezent la Ottawa, pentru un summit cu liderii din Mexic şi Canada, preşedintele american a făcut mai multe declaraţii despre efectele referendumului din Marea Britanie. “Consider că există unele preocupări temeinice în legătură cu creşterea economică la nivel global pe termen lung, în cazul în care Brexit-ul va avea loc, iar acest lucru îngheaţă posibilităţile de investiţii în Marea Britanie şi în întreaga Europă”, a spus Obama, care a adăugat că “într-un moment în care ritmul de creştere globală este deja unul scăzut, acest lucru nu ajută”. Obama, care înainte de referendum, s-a pronunţat împotriva ieşirii Marii Britanii din UE, a declarat că liderii G20, care vor participa anul acesta la o reuniune în China, vor trebui să găsească modalităţi să consolideze economia globală. Preşedintele american a mai afirmat că legătura specială dintre Marea Britanie şi Statele Unite va rezista acestui eveniment, însă absenţa Regatului Unit din UE va “face mai dificilă rezolvarea altor provocări care trebuie soluţionate”. În continuare, Obama a făcut un apel la liderii europeni şi britanici ca procesul de ieşire a Marii Britanii din UE să fie unul ordonat, admiţând că va fi dificil, plin de provocări.