Două proiecte vizând intervenţia în cazul calamităţilor naturale, lansate de Asociaţia „Vasiliada”

0
416

scoli sigure (3)Două proiecte cofinanţate din Programul INTERREG V-A România-Bulgaria au fost lansate, zilele trecute, de Asociaţia „Vasiliada”, ambele axate pe intervenţia în cazul calamităţilor naturale. Unul este „Reţeaua Școlilor Sigure”, în cadrul căruia peste 10.000 de elevi, părinţi, profesori şi alţi specialişti vor fi pregătiţi să facă faţă mai bine unor eventuale astfel de situaţii. Prin cel de-al doilea, „Opoziţie comunitară asupra evenimentelor dezastroase  (CODE)”, aproximativ 500 de voluntari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din zona de frontieră România-Bulgaria vor fi instruiţi să poată acorda primul ajutor şi să intervină eficient în caz de calamităţi naturale.

„Reţeaua Școlilor Sigure”

Proiectul „Reţeaua Școlilor Sigure” va fi implementat în judeţul Dolj de Asociaţia „Vasiliada” şi în Bulgaria (Vidin şi Montana) de Asociaţia „Free Youth Centre” şi Regional Network for Innovative Education, până în luna februarie 2018. „În cadrul proiectului ne bazăm pe colaborarea foarte bună pe care o avem cu Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj, astfel încât să putem implementa activităţile acolo unde este cea mai mare nevoie şi să putem răspunde concret la cerinţele de pregătire atât ale elevilor, cât şi ale cadrelor didactice”, a declarat pr. Adrian Stănulică, preşedintele asociaţiei.

Proiectul va crea cadrul de cooperare între 20 de şcoli din România şi Bulgaria, în vederea elaborării unei metodologii privind intervenţia în situaţiile de risc ce pot avea loc în mod neprevăzut în unităţile şcolare. Totodată, la nivelul şcolilor vor fi create cluburi de elevi voluntari, care vor fi instruiţi în domeniul responsabilităţii sociale.

Intervenţie eficientă în situaţii de urgenţă

Proiectul „Opoziţie comunitară asupra evenimentelor dezastroase  (CODE)”, iniţiat de Asociaţia „Vasiliada”, Crucea Roşie Română – filiala Dolj, Asociaţia Free Youth Centre şi Crucea Roşie Bulgaria, are în vedere creşterea capacităţii locale pentru 20 de comunităţi rurale din zona de graniţă România-Bulgaria de a se implica în prevenirea dezastrelor generate de calamităţi naturale, prin dezvoltarea unităţilor de voluntariat comunitar. În cadrul proiectului, 200 de voluntari români şi bulgari şi 280 de reprezentanţi ai principalelor instituţii din comunităţile vizate vor fi instruiţi să poată acorda primul ajutor, dar şi să se mobilizeze eficient în situaţii de urgenţă.

Potrivit iniţiatorilor, „prin intermediul proiectului, vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale o serie de echipamente necesare intervenţiei în situaţii de urgenţă, precum: truse de prim ajutor, pompe pentru stingerea incendiilor, staţii radio de comunicare etc.”.