Cum a apărut şi ce semnificaţie are Ziua Copilului

0
1708

1 iunie, Ziua Copilului este zi liberă legală, în România, începând din anul 2016. Proiectul legislativ care cerea ca Ziua Copilului să fie liberă a avut ca scop încurajarea părinţilor în a petrece mai mult timp cu copiii lor. Astfel, în această zi vă reamintim cum a apărut şi ce semnificaţie are Ziua Copilului.

Apariţia acestei zile

Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova, iar la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi Mondială a Copilului.

De ce se sărbătoreşte Ziua Copilului de 1iunie ?

         În acest moment sunt 48 de state, printre care şi România, care au sărbătorit ziua de ieri ca fiind „Ziua Copilului”, majoritatea lor căzând de acord asupra zilei de 1 iunie, prima zi de vară, chiar dacă rezoluţia a recomandat guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la o data aleatorie, deci nu neapărat 1 iunie, iar ţări precum Canada, Marea Britanie, Suedia, Spania, Olanda, Franţa, Grecia sau Islanda sărbătoresc Ziua Copilului pe 22 noiembrie.

Ziua Copilului este un prilej în plus pentru ca părinţii să petreacă mai mult timp împreună cu cei mici şi este sărbătorită în peste 100 de state din lumea întreagă.