CFR Călători continuă procesul de repunere în circulaţie a trenurilor

0
732

CFR Călători continuă procesul de repunere în circulaţie a trenurilor a căror circulaţie a fost temporar suspendată începând cu lunile martie şi aprilie 2020, în corelaţie cu măsurile de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, emise de autorităţi, a anunţat societatea. “Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii, şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri cumpărarea biletelor din timp. Începând cu data de 3 iunie 2020, cumpărarea cu anticipaţie a biletelor înainte de plecare, creşte de la 10 la 20 de zile”, se precizează într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii CFR Călători recomandă cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita aglomeraţia la ghişee/casele de bilete şi manipularea banilor în numerar. Totodată, din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Astfel, persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanţate.