Roland Garros: Perechea Mergea/Bopanna, eliminată în sferturile de finală

0
368

Perechea alcătuită din Florin Mergea şi Rohan Bopanna a fost învinsă de cuplul Ivan Dodig (Croaţia)/Marcelo Melo (Brazilia), cap de serie numărul trei, cu 4-6, 4-6, miercuri, în sferturile de finală ale probei masculine de dublu la Roland Garros. Mergea era ultimul român prezent în competiţia de seniori de la Paris.

Mergea şi Bopanna, favoriţii numărul şase, au cedat după o oră şi 15 minute de joc, în care au avut 9 aşi, însă nu au reuşit să transforme niciuna din cele cinci mingi de break de care au beneficiat.

Perechea româno-indiană va primi 360 de puncte ATP şi 68.000 de euro pentru participare.