Metodologia privind manualele şcolare ar putea fi aprobată în jurul datei de 15 iunie

0
408

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că metodologia privind manualele ar putea fi aprobată în jurul datei de 15 iunie. “Iniţial am anunţat că o să aprobăm metodologia pe 1 iunie, probabil că o mai lăsăm două săptămâni în dezbatere. Ar fi cred un termen potrivit ca în jurul lui 15 iunie să aprobăm toate documentele, după care, după cum am văzut astăzi, editorii sunt pentru un termen de minimum şase luni din momentul aprobării metodologiei, asta ar însemna 15 decembrie, deci automat intrăm în anul calendaristic următor, dar eu mă bucur că nu intrăm în anul şcolar următor”, a afirmat ministrul Educaţiei.

El a opinat că primele manuale digitale vor putea fi utilizate în şcoli începând cu anul şcolar 2013-2014, acestea neavând însă obligativitatea de a fi folosite în clasă. “Ne dorim, în anul şcolar 2013-2014, să avem primele manuale digitale care nu vor fi obligatoriu utilizate la clasă, pe bănci, dar vor fi în circuit, vor fi în biblioteci, iar profesorii vor putea să se obişnuiască şi să se acomodeze cu ele”, a spus Remus Pricopie.

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat în dezbatere publică “Metodologia privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar” şi documentul privind specificaţiile tehnice pentru manualele de clasa I, care vor fi introduse în Caietul de sarcini al licitaţiei, toate documentele putând fi accesate pe site-ul www.edu.ro. Potrivit metodologiei propuse de MEN, manualele şcolare se vor prezenta în variante tipărite, digitale sau on-line.

“Principala noutate în domeniul manualelor şcolare se referă la faptul că manualul şcolar va fi însoţit de componenta digitală, stocată pe un CD şi disponibilă pe platforma www.manuale.edu.ro. Varianta digitală a manualului şcolar trebuie să fie similară variantei tipărite a acestuia, prin respectarea conţinutului ştiinţific, ordinii temelor, stilului grafic şi aşezării în pagină”, preciza MEN.