1 Mai: Spre lauda lui, ministrul Muncii, Marius Budăi, a avut un mesaj

0
697

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia zilei de 1 Mai, în care a apreciat că este bine că după doi ani de pandemie avem posibilitatea de a ne bucura împreună. Cu toate acestea, resimţim efectele războiului care va afecta, ca şi criza pandemică, persoanele vulnerabile.

”Dacă în ultimii doi ani Ziua Internaţională a Muncii a fost umbrită de restricţiile dure impuse din cauza pandemiei de Covid-19, în acest an, deşi avem libertatea de a fi împreună, resimţim efectele războiului. Asistăm cu toţii la distrugerea a zeci, sute de mii de locuri de muncă, de întreprinderi şi de vieţi. La fel ca şi criza generată de pandemie, criza din piaţa muncii cauzată de război va lovi cel mai puternic în persoanele cele mai vulnerabile”, a scris, astăzi, pe Facebook, Marius Budăi.

Potrivit acestuia, în aceste momente, mai mult ca oricând, ”trebuie să fim solidari şi să rămânem centraţi pe nevoile oamenilor afectaţi cel mai puternic de efectele pandemiei ori ale războiului”.

”Deşi traversăm o perioadă dificilă, ea aduce şi noi posibilităţi pe care le putem şi trebuie să le exploatăm. La mulţi ani tuturor celor care muncesc şi mă înclin în faţa tuturor celor care au fost în prima linie pentru a-şi ajuta semenii afectaţi de pandemie, iar acum îşi fac cu devotament meseriile şi vin în sprijinul celor care fug din calea războiului”.