Naţionala feminină de handbal a României şi-a aflat adversarele de la Jocurile Olimpice de la Rio.
Medaliate cu bronz la ultima ediţie a CM, Cristina Neagu şi colegele sale vor avea o misiune care nu se anunţă deloc uşoară.
România a nimerit într-o grupă cu gazda Brazilia, Angola, Spania (argintul european), Muntenegru (argintul olimpic) şi Norvegia (deţine toate titlurile: olimpic, mondial, european).
Cealaltă grupă e formată din Suedia, Rusia, Olanda, Franţa, Argentina şi Coreea de Sud.
Primul meci al româncelor va fi împotriva Angolei, considerat cel mai slab cotat adversar din grupă, urmând apoi duelurile de foc cu Brazilia, Muntenegru, Spania şi Norvegia. Pentru a merge mai departe, tricolorele au nevoie să se claseze pe unul dintre primele patru locuri în grupă.
Naţionala României este singura care a învins, în ultimul ciclu olimpic, ultimele două campioane mondiale. Echipa antrenată de Tomas Ryde are avantajul de a fi eliminat Brazilia în optimile de finală ale Campionatului Mondial din 2015, iar Neagu şi compania au obţinut şi o victorie clară contra Norvegiei, în calificările pentru Campionatul European din decembrie 2016. Totodată, handbalistele noastre au plecat neînvinse din confruntarea cu Muntenegru, din cadrul turneului preolimpic.
JO de la Rio de Janeiro au loc între 5 şi 21 august a.c.