Viorica Dăncilă la reuniunea Șefilor de Misiuni diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene

0
384

Prim-ministrul Viorica Dăncilă  a participat vineri la reuniunea șefilor de misiuni diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene (HOMS) acreditați la București, organizată de  Ambasada Bulgariei în România, în contextul exercitării Președinției bulgare a Consiliului UE.

Reuniunea a oferit prim-ministrului ocazia unui schimb de opinii cu privire la situația internă a României, precum și de a discuta despre prioritățile Guvernului, în conexiune cu agenda europeană. Șeful Executivului a arătat că în anul 2017 România a avut cea mai mare creștere economică dintre statele membre ale Uniunii Europene, creștere în care industria, agricultura și serviciile moderne, respectiv cele de IT și cele cercetare-inovare,  au avut un rol important. În acest context, premierul a exprimat încrederea că rezultatele anului 2018 vor fi similare cu cele obținute în anul 2017, ca urmare a acțiunii guvernamentale de gestionare eficientă și de modernizare a economiei.

În ceea ce privește prioritățile Guvernului pentru anul 2018, premierul a menționat îndeplinirea responsabilităţilor noastre ca stat membru al UE (pregătirea președinției Consiliului Uniunii Europene, stabilirea unui calendar precis şi a măsurilor necesare pentru intrarea în zona euro); modernizarea economiei româneşti;  prioritizarea unor proiecte majore din domeniul culturii și al protejării patrimoniului național.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat ambasadorilor statelor membre ale UE acreditați la București coordonatele investiționale ale bugetului de stat pentru anul 2018, subliniind creșterea cheltuielilor publice destinate investițiilor, suplimentarea fondurilor pentru schemele de ajutor de stat și asigurarea de fonduri acoperitoare pentru proiectele din fonduri europene.

Acţiunile de ordin legislativ şi instituţional pe care guvernul intenționează să le inițieze  au reprezentat un alt subiect abordat în cadrul convorbirilor. Noua lege a achizițiilor publice, legea privind investițiile în parteneriat public-privat și regândirea mecanismelor și procedurilor instituționale de monitorizare și gestionare a achizițiilor publice, au fost inițiativele prezentate și pentru realizarea cărora, prim-ministrul a solicitat colaborarea ambasadorilor statelor membre UE.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reafirmat, de asemenea, susținerea  Guvernului pentru o serie de măsuri care să vizeze creşterea rolului şi contribuţiei femeilor în viaţa economică şi socială.

Între subiectele de pe agenda europeană, au fost discutate aspecte privind viitorul Europei, securitate internă a UE/Spațiul Schengen și Cadrul Financiar Multianual.