Nou scandal diplomatic după ce un avion rus de pasageri a fost percheziţionat pe Aeroportul Heathrow

0
406

Ben Wallace, ministru de stat pentru Securitate, adjunct al ministrului de Interne, a declarat că percheziţionarea avioanelor este o operaţiune de rutină, în contextul în care Moscova a cerut explicaţii în legătură cu percheziţionarea unui avion de pasageri aparţinând companie ruse de stat Aeroflot. Ambasada Rusiei la Londra a acuzat autorităţile britanice că au percheziţionat vineri un avion rus de pasageri la aeroportul Heathrow din Londra. Aeronava efectua un zbor regulat pe ruta Moscova-Londra. “Este rutină ca Forţele de Frontieră să percheziţioneze avioane pentru a proteja Marea Britanie de crima organizată şi de cei care încearcă să introducă substanţe dăunătoare cum ar fi droguri ori arme de foc în ţară”, a declarat Wallace, citat de cotidianul The Independent. “Odată ce aceste controale au fost efectuate, avionul a fost lăsat să-şi continue călătoria sa”, a adăugat oficialul. Oficiali diplomatici ruşi au transmis că autorităţile britanice au încercat iniţial să cerceteze aeronava fără să permită echipajului să fie de faţă, însă în cele din urmă au permis prezenţa căpitanului. Acţiunile părţii britanice în legătură cu avionul rusesc Aeroflot blocat temporar pe aeroportul Heathrow din Londra sunt contrare practicii internaţionale privind percheziţionare avioanelor, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene de stat Aeroflot, citat de agenţia Tass. Ministerul Transporturilor de la Moscova a cerut ieri explicaţii Marii Britanii în legătură cu avionul de pasageri al companiei aeriene ruse Aeroflot şi a avertizat că ar putea lua măsuri similare la adresa firmelor aeriene britanice. „În acest moment, nu avem altă explicaţie decât aceea că incidentul de la Heathrow este într-un fel sau altul legat de politica ostilă pe care guvernul britanic a adoptat-o în privinţa Rusiei”, a comunicat Ambasada Rusiei, făcând referire la valul de expulzări de diplomaţi ruşi şi occidentali în urma atacului neurotoxic de la Salisbury, atribuit Moscovei. Rusia însă neagă acuzaţiile că ar fi implicată în cazul fostului spion rus Serghei Skripal.