Tinerii care termină studiile vor primi salariul minim pe economie de la angajatori

0
410

bani1Tinerii care termină studiile vor primi salariul minim pe economie de la angajatori, aceştia beneficiind de sprijin de la stat, după ce va fi votat un proiect de lege depus în Parlament, a declarat sâmbătă, la Iaşi, ministrul Dialogului Social, Gabriel Petrea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ministrului Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, legea uceniciei ar putea intra în vigoare în două luni, după ce joi, Guvernul a decis, printr-un proiect de lege, acordarea salariului minim pe economie pentru ucenicii angajaţi de angajatori după terminarea studiilor.

„Este în procedură de urgenţă la Parlament. Noi sperăm ca în maxim două luni să fie promulgată legea”, a declarat ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea. Prin legea uceniciei, Guvernul îşi propune să ajute companiile care angajează tinerii absolvenţi care ies de pe băncile facultăţii fără nicio experienţă, să îi înveţe o meserie şi să îi specializeze la locul de muncă.

„Practic este şi un răspuns în momentul de faţă la faptul că absolvenţii de studii superioare după ce termină facultatea nu are cum să aibă o experienţa necesară pe care angajatorul i-o cere, şi atunci venim în întâmpinarea angajatorului ca să acoperim acea lipsă de experienţă şi acea lipsă de productivitate, iar el trebuie să îl menţină în câmpul muncii şi să-l profesionalizeze”, a declarat ministrul Gabriel Petrea, sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă. Conform oficialului, companiile vor beneficia de o sumă de bani ca sprijin, care va fi plătită lunar pe o perioadă cuprinsă între unul şi trei ani, în funcţie de nivelul de calificare de care are nevoie acel angajator. Suma de bani acordată reprezintă echivalentul unui salariu minim pe economie.