La  Colegiul „Ştefan Odobleja”,  mecatronica se învaţă  după  standarde  americane

0
611

Într-un cadru  festiv,  ieri, la  Colegiul  „Ştefan Odobleja” din Craiova a avut loc deschiderea  oficială  a unui  laborator de mecatronică,  realizat prin  efortul  financiar  (100.000  de  euro) a  firmei  „Ford  Motor  Company Fund”. La  manifestare  au  fost  prezente oficialităţi locale  şi  judeţene,  inclusiv  preşedintele  „Ford România”.

odoblejaaInvestiţia  despre  care  vorbim a  facilitat  dotarea  Laboratorului cu  cele  mai  moderne  echipamente,  care le  vor da  ocazia elevilor  să  ia  parte  la cursuri  praczice şi  să  înţeleagă mai  bine industria contemporană  de producţie.  „Mecatronica este  o  ştiinţă complexă, care le  oferă  viitorilor specialişti din domeniul auto  o mulţime de oportunităţi de dezvoltare. Din acest motiv,  vrem să  oferim     tinerilor elevi craioveni  din  noua  generaţia  şansa de  a  se  apropia  de această  disciplină. „Ford Fund” este  o  fundaţie non  – profit, care  oferă  şi  susţine     investiţii în  comunitate şi  activităţi volentare  ale angajaţilor,  cu  scopul de a le  face oamenilor viaţa mai bună.  În Europa,  ne  concentrăm pe  trei zone – educaţie,  comunitate  şi  mobilitate  inteligentă  şi  sigură.  Pentru  anul şcolar următor,  vom  asigura  15-20 de burse de studiu pentru elevii  de la „Odobleja”,  pentru  a atrage viitoarea  generaţie de  liceeni  ”, a precizat     John Oldham,  preşedinte „Ford România”.   La  rândul său,  prof .  Alexandru  Daniel, managerul  de la  „Ştefan  Odobleja”,  a menţionat:  „Este o  onoare  şi  un privilegiu  pentru liceul nostru  să  le ofere cu  mândrie  adplescenţilor  din Craiova  acest nou  laborator: nu  pot det să  le mulţumesc  partenerilor  noştri  pentru implicare  şi oportunităţile oferite.  De asemenea,  nu  puteam face  aceste  lucruri  fără  sprijinul Primăriei  Craiova”.

Aprecieri  unanime

odoblejaa (1)Aşa cum  aminteam,  inaugurarea de ieri  a avut parte de  reprezentanţi de  seamă  ai  administraţiei publice şi  locale.  „Ştim cu  toţii cât  de  greu   se  mai găsesc meseriaşi în  orice  domeniu şi  consider că  elevii vor  fi din ce în ce mai  atraşi  de oferta  dumneavoastră educaţională, cu atât mai  mult  cu cât, după  absolvire,  au  şamsa de  a fi integraţi  mai  repede  pe  piaţa muncii. Vă asigur de  tot sprijinul  Instituţiei Prefectului  Judeţului  Dolj”  – Dan Narcis  Purcărescu;  „Suntem implicaţi în acest  proces de  dezvoltare, ne  bucurăm pentru investiţiile realizate  şi, din  partea  noastră, aveţi tot sprijinul” – Oana  Bică, vicepreşedinte  al  Consiliului  Judeţean Dolj; „Ştiu  ce  înseamnă  acest efort, cunosc detalii  despre mecatronică,  iar  rezultatele  se vor  vedea   în  foarte scurt  timp.  Ne-am implicat, dacă mai  ţineţi  minte,  în  reabilitarea acestui liceu,  în 2012,  şi  o vom face  şi în  continuare,   având  în  vedere  că  ne dorim  şi reabilitarea căilor  de  acces ” –   Mihail  Genoiu, primar  interimar al  Craiovei;   „Este  o  investiţie foarte serioasă şi  noi vom  acorda  întregul sprijin”, prof.     Nicuşor Cotescu, inspector general  adjunct  al Inspectoratului  Şcolar  Judeţean Dolj.

odoblejaa (2)

odoblejaa(3)