Ponta îl asigură pe comandantul Forţelor Aliate din Europa de interes pentru prezenţă NATO mai mare

0
358

Premierul Victor Ponta i-a reconfirmat comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Philip M. Breedlove, angajamentul României pentru îndeplinirea obligaţiilor de stat NATO şi creşterea capacităţii operaţionale pentru prezenţa NATO pe teritoriul Aliaţilor estici, inclusiv România. Asigurările au fost trasmise într-o întâlnire organizată, ieri, la Palatul Victoria.

“Cu acest prilej, prim-ministrul a mulţumit pentru angajamentul NATO în consolidarea capacităţii de apărare a României şi a reconfirmat angajamentul ţării noastre pentru pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate ca stat membru NATO. Totodată, prim-ministrul Victor Ponta a apreciat sprijinul şi atenţia acordate de NATO flancului estic, inclusiv regiunii Mării Negre. De asemenea, a exprimat aprecieri pentru contribuţia substanţială a SUA în vederea implementării măsurilor adoptate la Summit-ul NATO din Marea Britanie, cu accent pe cele care vizează consolidarea apărării colective. În context, a subliniat sprijinul ferm al României pentru punerea în aplicare cu succes a Planului de acţiune al NATO pentru creşterea capacităţii operaţionale, care asigură o prezenţă NATO pe teritoriul Aliaţilor estici, inclusiv în ţara noastră”, se arată într-un comunicat. Vizita Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa are loc în contextul desfăşurării la Bucureşti a Conferinţei organizată de Comandamentul European al SUA (EUCOM), la care participă şefi ai statelor majore generale din Europa Centrală.