Preşedintele francez Francois Hollande a decis să încredinţeze „cheile” de la Mantignon lui Manuel Valls, 51 de ani (fost ministru de interne), după demisia lui Jean-Marc Ayrault şi a guvernului său, într-un moment de maximă dificultate pentru socialiştii francezi, prin deznodământul nefast al alegerilor municipale. Fost primar de Evry, Manuel Valls încarnează un liberalism de stânga pe plan economic, recomandându-se printr-o autoritate certă probată în funcţiile anterioare. Paradoxal, la alegerile primare socialiste din octombrie 2011 Manuel Valls nu a obţinut decât 5,6%, preferat fiind atunci Francois Hollande. Nu puţini deputaţi socialişti, reprezentând curente în cadrul partidului l-au avertizat deja pe Francois Hollande: dacă linia guvernamentală nu se schimbă, ei nu vor acorda încrederea lor guvernului şi nici votul pe Pactul de responsabilitate la sfârşitul lunii aprilie. Se aşteaptă acum nominalizările lui Manuel Valls pentru noul guvern, şi trebuie ţinut seama de opţiunile ecologiştilor, dar şi ale Partidului de stânga al cărui vicepreşedinte, Jean-Luc Melenchon, nu pare deloc încântat de opţiunea preşedintelui Francois Hollande.