A început „Caravana Învăţământului Oltean”

0
356


Universitatea din Craiova derulează, de ieri şi până la sfârşitul lunii mai, cea de-a VIII-a ediţie a proiectului „Caravana Învăţământului Oltean”. Caravana este organizată de Prorectoratul Programe de Studii şi Asigurarea Calităţii, prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, având drept scop prezentarea ofertei educaţionale a Universităţii din Craiova în licee din toate cinci judeţe ale Olteniei.

Faţă de ediţiile precedente, de această dată grupuri organizate de elevi şi cadre didactice din mediul preuniversitar vor vizita facultăţile universităţii, conform unui program stabilit în prealabil, de comun acord. Proiectul va fi susţinut de broşura “Ghidul Candidatului”, care conţine prezentarea Universităţii din Craiova şi a ofertei educaţionale şi are drept obiectiv informarea detaliată şi actualizată cu privire la facultăţile Universităţii din Craiova, a criteriilor de admitere, dar şi un permanent dialog al echipei Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională cu elevii claselor terminale şi cu cadrele didactice.

Dacă prima ediţie Caravana Învăţământului Oltean s-a derulat în 35 de licee, în prezent, Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională şi-a propus vizitarea a peste 120 de licee. Campania de promovare va fi realizată în colaborare cu reprezentanţi ai facultăţilor şi membri ai Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti, adresându-se liceelor din judeţele Olteniei.

Acest proiect se va continua cu evenimentul Zilele Porţilor Deschise, unde se va prezenta oferta educaţională actualizată (cifra de şcolarizare pentru admiterea 2014-2015), eveniment în cadrul căruia vor avea loc şi simulările “Student pentru o zi”.