Parfumuri contrafăcute, descoperite la vama Calafat

0
373

Poliţiştii de frontieră doljeni împreună cu lucratorii Biroului Vamal Calafat au descoperit, într-un autocamion marca Mercedes, 680 flacoane cu parfumuri “de firmă”, susceptibile a fi contrafăcute.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, în cursul zilei de marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat împreună cu lucrătorii Biroului Vamal Calafat, au organizat, pe sensul de intrare în ţară, o acţiune specifică pe linia combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, urmărind introducerea în ţară a produselor accizabile susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală. Cu ocazia controlului amănunţit efectuat într-un autocamion marca Mercedes, au fost depistate, 680 flacoane cu apa de toaletă, putând însemnele unor mărci de renume, susceptibile a fi contrafăcute. “Bunurile aparţin cetăţeanului bulgar Yanev S., în vârstă de 37 ani, şi urmau să fie introduse ilegal în ţară. Întreaga cantitate de parfumuri, în valoare de 97.600 lei, a fost reţinută de către autoritatea vamală, iar persoana în cauză este cercetată penal pentru punerea în circulaţie fără drept de bunuri purtând menţiuni false privind mărcile”, se arată în comunicatul poliţiştilor de frontieră doljeni.