Starea de fapt: Sarkozy forţat la o nouă remaniere guvernamentală

1
262

Nicolas Sarkozy

Duminică, 27 februarie a.c, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat, într-un scrurt discurs, principalele schimbări din guvern. În pofida încercărilor de a justifica remanierea prin „revoluţiile din lumea arabă”, desluşirea adevăratelor raţiunilor ale schimbărilor nu a întârziat. Se opinează că trebuia găsită oportunitatea eliminării ministrului de Externe, Michele Alliot Marie, din Guvern, pentru vacanţele tunisiene, şi prietenia cu Muammar Gaddafi. De altfel, fostul ministru de Externe îşi înaintase şi o scrisoare de demisie, publicată, ieri, în presa franceză. Nicolas Sarkozy a insistat în discursul său asupra unor teme de securitate, un domeniu care pe viitor nu va mai fi gestionat de Brice Hortefeux, ci de un alt apropiat al său, Claude Gueant, secretarul general de la Elysee. Pentru Segolene Royale, şeful statului este „forţat, sub presiune, să demită de urgenţă” miniştrii care „nu au ascultat ordinele sale”. Marele favorit pentru Quai d’Orsay, este Alain Juppe, trecut de la Apărare la Afacerile Externe, post ocupat între 1993 -1995. Michele Alliot Marie a trebuit să demisioneze, aşadar, în pofida prieteniei cu Nicolas Sarkozy care, în  alocuţiunea sa, nu i-a amintit numele. Dacă Alain Juppe redevine şeful diplomaţiei de la Paris, Gerard Longuet, şeful grupului UMP de la Senat, preia portofoliul Apărării. De filiaţie liberală, după ce în tinereţe a fost în grupul de extremă – dreaptă „Occident”, Gerand Longuet a mai fost ministrul Industriei, în cabinetul lui Eduard Balladur. A cunoscut rigorile justiţiei, ca şi predecesorul său, pe motivul finanţării secrete a Partidului Republican (RP), dar a beneficiat de o amnistie în 1990. Interesantă pare extragerea, după numai patru luni, a lui Brice Hortefoux, pentru a deveni consilier politic al preşedintelui, cu rol împortant în pregătirea campaniei de anul viitor. Se spune că nominalizarea lui Claude Gueant, la Interne, semnalizează dorinţa lui Nicolas Sarkozy de a recâştiga controlul asupra chestiunilor de securitate, într-un moment în care este perceput ca fiind mai puţin credibil în această zonă. Glazura mişcărilor a constituit-o referirea la schimbările din lumea arabă, preşedintele francez justificând politica externă a Franţei, sensibilă faţă de regimurile totalitare ale lui Mubarak, în Egipt, Ben Ali în Tunisia, fără a uita ospitalitatea lui Gaddafi, prin faptul că acestea erau un bastion împotriva islamismului. El a şi vorbit de pericolui islamic în caz de eşec al tranziţiilor democratice, din Tunisia şi Egipt. Nu a fost omisă nici ideea sa pentru o reuniune mediteraneană, blocată de doi ani. De asemenea, a solicitat Europei definirea unei strategii comune asupra problemelor internaţionale. Stânga franceză a denunţat însă fiascoul politicii externe promovată de Nicolas Sarkozy şi de guvernul său după începutul revoluţiilor arabe. „Acest eşec este umilitor pentru Franţa şi francezi”, a spus purtătorul de cuvânt al PS, Benoit Hamon. Înlăturarea lui Michele Alliot Marie şi Brice Hortefoux nu este suficientă pentru schimbarea politicii guvernamentale. Ecologiştii şi reprezentanţii partidului anticapitalist au vorbit despre „un exerciţiu de mare ipocrizie”, în timp ce eurodeputatul Marielle de Sarnez, din partea centrului, estimează că „Franţa a pierdut trenul evenimentelor istorice şi trebuie să angajaze relaţii de parteneriat cu noile democraţii”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.