Pompierii doljeni, la ora bilanţului pe anul 2023

0
227

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj şi-a prezentat bilanţul activităţilor desfăşurate în 2023. Conform planificării au fost obiective care trebuia atinse, ceea ce s-a şi întâmplat.

Obiectivele instituționale stabilite pentru anul 2023 au fost: realizarea unei preveniri cu caracter proactiv, în scopul reducerii factorilor de risc; creșterea gradului de reziliență a comunităților; dezvoltarea parteneriatului cu societatea civilă; îmbunătățirea calității gestionării situațiilor de urgență și asigurarea unor condiții superioare pentru managementul tipurilor de risc; creșterea capacității operaționale prin îmbunătățirea înzestrării cu tehnică și materiale de intervenție și pregătirea continuă a personalului; creșterea calității asistenței medicale de urgență, a tehnicii și operațiunilor de descarcerare; încadrarea în fondurile bugetare alocate; creșterea continuă a gradului de siguranță al cetățeanului, atât în mediul rural, cât și în mediul urban.

Activitatea de prevenire a situațiilor de urgență

În anul 2023 au fost efectuate 1.596 controale de prevenire, pe timpul cărora au fost depistate 4.740 deficiențe raportat la normele legale în vigoare, dintre care 1.257 au fost remediate până la finalizarea activităților de control, iar 4.599 au fost sancționate, fiind aplicate 3.680 avertismente și 919 amenzi contravenționale, în cuantum de 4.798.501 lei. De asemenea au fost soluționate 585 de solicitări pentru emiterea avizelor de securitate la incendiu și de protecție civilă, respectiv 109 solicitări de emitere a autorizațiilor de securitate la incendiu și de protecție civilă, fiind emise 139 avize de securitate la incendiu, 29 avize de protecție civilă, 37 autorizații de securitate la incendiu și 2 autorizații de protecție civilă. Totodată, în anul 2023 au fost emise 11 acorduri pentru organizarea de jocuri de artificii și 2 acorduri pentru comercializarea artificiilor.

Activitatea de pregătire în domeniul situațiilor de urgență

În anul 2023, au fost efectuate 413 activități de recunoaștere, pregătire și instruire în domeniul situațiilor de urgență, destinate pregătirii personalului operativ în vederea cunoașterii riscurilor asociate obiectivelor din raioanele de intervenție, iar la nivelul subunităților de intervenție ale inspectoratului au fost desfășurate 84 de exerciții, pe diferite tipuri de risc. 53 de cadre ale inspectoratului au participat în anul 2023 la stagiile de pregătire organizate în cadrul centrelor de antrenament și pregătire de specialitate din țară, iar 28 de subofițeri (conducători auto) au participat la sesiunile de instruire organizate de Academia ”Titi Aur” în vederea perfecționării abilităților în domeniul conducerii auto defensive, un ofițer și 13 subofițeri participând  la sesiunile de instruire în domeniul stingerii incendiilor la nave și căutare-salvare pe apă organizate la Centrul de Formare a Competențelor MA-CO din Hamburg, Germania, în cadrul proiectului MULTIRISC – Modul III, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Umană. În cadrul Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate Dolj au fost organizate 40 de stagii de formare profesională, la care au participat 479 de cadre militare. În cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă Dolj au fost pregătiţi/instruiți peste 650 de pompieri, polițiști, jandarmi, soldați-gradați profesioniști, voluntari, studenți etc. Pregătirea şi formarea populației s-a desfăşurat în conformitate cu Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, aprobat de Prefectul judeţului Dolj cu nr. 28 din 20.01.2023.

Intervenția pentru gestionarea situațiilor de urgență

În anul 2023, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 au fost primite 42.166 de apeluri (o medie de aprox. 116 apeluri/zi), înregistrându-se o creștere semnificativă comparativ cu anul precedent, când media zilnică a apelurilor a fost 102. Totodată, în anul 2023 au fost emise 9 avertizări prin sistemul RO-ALERT. În anul 2023, ISU Dolj a gestionat 13.533 acțiuni specifice (în medie 37 pe zi), executând 12.359 intervenții (din care 603 incendii, 510 incendii de vegetație uscată, 365 intervenții pentru asistența persoanelor, 214 intervenții pentru protecția comunităților, 1.203 intervenții în alte situații de urgență și 9.464 intervenții ale S.M.U.R.D.) și participând la 1.174 acțiuni reprezentate de exerciții, recunoașteri, misiuni de sprijin, deplasare fără intervenție, întors din drum, alerte false. Cu toate eforturile depuse, în urma incendiilor produse au fost înregistrate și 6 persoane decedate, iar alte 11 persoane au suferit diferite traume, însă, pe timpul intervențiilor au fost salvate 701 persoane (666 adulți și 35 copii). Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) a intervenit la un număr de 9.464 solicitări (în medie, la 26 cazuri pe zi), fiind asistate 9.999 persoane, dintre care 8.959 adulți și 1.040 copii. Din totalul intervențiilor, 9.161 reprezintă asistență medicală de urgență, astfel: 4.356 afecțiuni medicale generale, 3.046 traumatisme, 634 prim-ajutor la accidente rutiere, 612 afecțiuni cardiace, 322 intoxicații, 22 arsuri, 169 transport interclinic medicalizat.  În baza activării Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în vederea sprijinirii autorităților Republicii Turcia pentru desfășurarea operațiunilor de căutare-salvare, urmare a cutremurului produs în sudul Turciei, începând cu data de 06.02.2023, echipa națională de căutare-salvare urbană de nivel mediu (RO-USAR) s-a deplasat în provincia Hatay din Turcia, din echipă făcând parte și un ofițer din cadrul ISU Dolj. De asemenea, în luna august a anului 2023, un ofițer și 6 subofițeri din cadrul unității noastre au făcut parte din modulul specializat de intervenție pentru stingerea incendiilor de pădure (RO GFFF-V), având ca misiune sprijinirea autorităților din Republica Elenă pentru operațiunile de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure.

Cooperare interinstituțională

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dolj a desfășurat 21 ședințe extraordinare, principalele măsuri stabilite în cadrul ședințelor fiind adoptate prin 22 hotărâri ale comitetului și vizând: asigurarea cazării și hrănirii persoanelor refugiate din Ucraina, gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, aprobarea planurilor de măsuri de combatere a pestei porcine africane din focarele județului Dolj, ajutorarea persoanelor care au rămas fără locuință în urma unor situații de urgență. În anul 2023 au fost emise 353 de atenționări/avertizări hidrometeorologice, cu 40 mai multe față de anul 2022, astfel: 255 atenționări meteorologice (dintre care 189 cod galben, 51 cod portocaliu și 15 cod roșu), 71 atenționări/avertizări hidrologice (dintre care 49 cod galben, 18 cod portocaliu și 4 cod roșu) și 27 informări meteorologice. La nivelul județului Dolj au fost emise 38 de avize pentru serviciile voluntare pentru situații de urgență, raportat la cele 111 unități administrativ-teritoriale din județ.

Resurse umane, materiale și financiare

Procentul de încadrare cu personal a inspectoratului este de 85,44%, 92% din personal fiind destinat structurilor operative, iar 8% structurilor suport. De asemenea, în anul 2023, 85 de noi voluntari au participat la cursul introductiv general, astfel încât, situaţia voluntarilor aflaţi în evidenţa unităţii la finalul anului 2023 se prezenta astfel: 457 voluntari înscrişi (din anul 2016 până în prezent), din care 243 voluntari rămași în activitate. Unitatea este asigurată de un număr de 106 autovehicule aflate în exploatare, din care 100 autovehicule aparţinând unităţii şi 6 autovehicule date în folosinţă unităţii de către alte instituţii. În anul 2023 au fost repartizate unității de către eșalonul superior următoarele mijloace de intervenție: 8 autospeciale de stins incendiu cu apă și spumă (din care 4 cu capacitatea de 10.000 litri și 4 cu capacitatea de 4.000 litri), 1 autospecială de stins incendiu cu apă și spumă cu hidroperforație cu capacitatea de 800 litri; 1 autoambulanţă pentru transportul pacienţilor cu risc biologic; 1 container medical (pentru suportul logistic al intervenției); 2 complete tip ventilator mic. În exercițiul bugetar 2023, unitatea a avut aprobat un buget din credite bugetare în sumă de 101.725.480,00 lei, execuția bugetului fiind realizată în procent de 99,95%, angajarea cheltuielilor respectând principiile de legalitate, economicitate, regularitate și eficiență.

Proiecte derulate în anul 2023

În parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj, în cadrul Programului INTERREG V-A Romania-Bulgaria, prin proiectul „Reacţii coordonate şi eficiente ale autorităţilor în situaţii de urgenţă in regiunea Dolj-Vratsa”, în anul 2023 a fost finalizată unitatea de intervenţie în situații de urgență în zona transfrontalieră, amplasată în proximitatea Aeroportului Internaţional Craiova, fiind livrate și echipamente de înaltă performanță (2 autospeciale pentru stingerea incendiilor cu capacitatea de 9.000 litri), altele urmând a fi livrate în anul 2024 (autospeciala cu capacitate sporită de 4.500 l, echipată cu dispozitiv de descarcerare și prim ajutor, şi vehicul pentru descarcerare). Tot în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj, alături de Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj și de municipalitatea Lom din Bulgaria, prin proiectul finanțat din fonduri europene ”Combaterea incendiilor forestiere în regiunea de graniţă Dolj – Lom, Montana”, inspectoratul a beneficiat de 4 cvadricicluri de stins incendii dotate cu remorcă pentru transport, 35 de saci stingători și 35 de echipamente individuale de protecție. În cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului riscului de dezastru”, implementat de IGSU în baza Acordului de împrumut semnat de Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru ”Construire clădire nouă pentru Secția de Pompieri Băilești din cadrul ISUJ Dolj”, în cursul anului 2023 s-a derulat achiziția de servicii de proiectare şi  inginerie, urmând să se treacă la executarea lucrărilor de construire. Au fost finalizate lucrările de execuție în cadrul proiectului „Reabilitare termică și energetică a Pavilionului administrativ din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Craiova”, estimându-se ca recepţia la terminarea lucrărilor să se facă până la sfârşitul lunii februarie 2024. În cursul anului 2023 au fost actualizate documentele necesare pentru executarea lucrărilor de investiţii pentru renovarea şi restaurarea construcţiei cu destinaţia „Sediu inspectorat pentru situaţii de urgenţă”, în scopul conservării şi revitalizării patrimoniului cultural, precum şi pentru repunerea în siguranţă a construcţiei din punct de vedere seismic, prin Programul de investiţii al Companiei Naţionale de Investiţii. În anul 2023 s-au iniţiat demersurile în scopul redepunerii proiectelor necontractate în cadrul Programului POR 2014-2020, vizând reabilitarea termică și energetică a clădirilor subunităților de pompieri din Calafat și Ișalnița, iar în cadrul Programului INTERREG VI-A România-Bulgaria, instituția noastră a depus cererea de finanțare pentru proiectul cu titlul „Cross-Border Harmony for Nature’s Future: Protecting Biodiversity and Reducing Pollution in the Danube Region” în parteneriat cu administratorul siturilor Natura 2000 – Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Turism și Dezvoltare Rurală Durabilă Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești” Craiova, bugetul total al proiectului fiind de 1.598.051,82 euro, din care 219.712,91 euro au fost alocați ISU Dolj.