Conform deciziei Curţii Constituţionale, transportul elevilor navetişti va fi gratuit

0
925
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, referitoare la transportul elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, potrivit unui comunicat de presa primit de Edupedu.ro.
Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației, aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023. În esență, Curtea a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său, se precizează în comunicat. Au fost cinci sesizări privind OUG nr. 50/2021 în dosare diferite. Inițial, aceasta a fost adoptată fără avizul CES (Consiliul Economic și Social) și de fapt nu prevedea gratuitatea transportului pentru toți elevii, ci decontarea navetei, în cazul celor care nu au școala în localitatea de domiciliu.

Ce efecte are decizia de neconstituţionalitate a OUG nr. 50/2021

Potrivit legii Legii nr.47/1992* privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Art.31:

  • Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
  • În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare.
  • Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
  • Deciziile pronunţate în condiţiile alin.(1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.
  • În cazul în care la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale potrivit alin.(4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia.

Pe 17 noiembrie a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor, nr. 159, care modifică și completează art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Aceasta prevede că elevii care merg la școală într-o altă localitate vor primi o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați.

Banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza unor cereri pe care elevii le depun la școală lună de lună până pe data de 10, fără să mai fie necesare documente justificative, cum ar fi bilete sau abonamente, pentru decontare, conform proiectului de ordin de ministru cu modalitatea de calculare și decontare a sumelor de transport pentru elevi, care pune în aplicare ordonanța de urgență 159/2022.

Pe 22 noiembrie 2022, Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică metodologia prin care se va face decontarea elevilor navetiști.