Premierul Florin Cîţu a anunţat că mâine, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, va fi luată decizia cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din 8 februarie. “Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.