Jucătorii şi fanii Ştiinţei dau împreună zăpada de pe „Extensiv”

0
398

zapadaDe ieri a început îndepărtarea zăpezii de pe terenul de joc şi din tribunele arenei „Extensiv”. De pe o mare parte din teren a fost deja degajat stratul gros de peste o jumătate de metru de zăpadă, iar procesul va continua astăzi.

Clubul din Bănie a lansat o provocare pentru suporteri, care sunt invitaţi astăzi, de la ora 11, să pună umărul la curăţarea suprafeţei de joc şi a tribunelor, chiar împreună cu fotbaliştii Ştiinţei. Un eveniment a fost postat în acest sens pe facebook, cu îndemnul „Hai să dăm împreună zăpada de pe „Extensiv!”. Mesajul clubului este următorul: „Punem mână de la mână şi începem împreună Bătălia Pentru Podium. Vino miercuri cu o lopată la stadionul Extensiv, să deszăpezeşti terenul împreună cu jucătorii Craiovei! O să găseşti şi câteva surprize în zăpadă. Prima etapă din 2017 o avem sâmbătă la ora 14:00, aşa că vrem să curăţăm gazonul cât mai bine, ca să le iasă jocul baieţilor noştri în meciul cu Voluntari”. Toţi cei prezenţi vor primi o cană de vin fiert, iar cei mai norocoşi dintre fani vor avea ocazia să găsească în zăpadă „surprize cu însemnele clubului”.

Totodată, clubul a pus deja în vânzare biletele de intrare la meciul de sâmbătă. Acestea pot fi comandate online, accesând link-ul de pe site-ul oficial al clubului şi vor putea fi primite acasă. În urma colaborării dintre Universitatea şi Eventim.ro, biletele pot fi procurate până în ziua meciului din magazinele Germanos, Vodafone, Orange şi OMV. Totodată, biletele se găsesc şi la magazinul oficial al Universităţii Craiova, situat în zona English Park. La casele de bilete de la stadionul Extensiv, tichetele de acces la meci vor fi la vânzare vineri şi sâmbătă, începând cu ora 10. Preţul biletelor pentru meciul Universitatea Craiova – FC Voluntari: Peluza: 5 lei, tribuna 2: 10 lei, tribuna 1: 15 lei, tribuna 0: 25 lei.