Elevii români au şansa să studieze la licee din Anglia

0
399

O diplomă de bacalaureat britanic este un avantaj decisiv pentru universităţile de top din lume, de aceea tot mai multe familii din România sunt dispuse să investească în educaţia preuniversitară a copilului lor. Prin Programul de Liceu Public în Anglia desfăşurat de IEC – International Education Center România, elevii români pot obţine o diplomă de bacalureat britanic la costuri mult mai reduse.

Programul, care se adresează elevilor cu vârsta de 16 sau 17 ani şi durează 2 ani, este conceput special pentru pregătirea de facultate şi include şi antrenamentul lingvistic în vederea susţinerii examenului IELTS. În primul an, elevii studiază 4 discipline la nivel avansat, dintre care îşi aleg doar 3 în anul doi. Cele 4 obiecte de studiu sunt alese dintr-o gamă largă de materii în colaborare cu un consilier academic în funcţie de interesele şi planurile de viitor ale elevului. Elevii sunt plasaţi în licee publice în oraşe cu o populaţie nu mai mică de 60.000 de locuitori la o distanţă nu mai mare de 3 ore faţă de Londra.  La sosire, au parte de un program de bun venit şi orientare în care sunt familiarizaţi cu oraşul, şcoala, serviciile de care dispun şi au şansa să socializeze cu ceilalţi elevi internaţionali. Elevii pot sta în familii gazdă sau în campus, aceasta din urmă fiind varianta preferată de elevii români. După o asemenea experienţă, participanţii în program capătă mai multa încredere, se maturizează şi îşi dezvoltă abilităţi interculturale, atât de preţuite în prezent. În plus, au şansa să cunoască cultura britanică şi să exceleze academic alături de studenţi din toată lumea într-un mediu prietenos, cu facilităţi moderne.

 

Pentru informaţii despre costuri şi procedura de aplicare, cei interesaţi trebuie doar să trimita un e-mail la info@highschools.ro. Înscrierile se pot face până pe data de 20 februarie a.c. înscrieri până pe 20 februarie 2014. Mai multe mărturii ale participanţilor în acest program pe www.highschools.ro