2.400 de tone de zăpadă, scoase din oraș

0
462

În noaptea de joi spre vineri, o cantitate mare de zăpadă a fost transportată din Craiova și depozitată la cele două puncte autorizate din vecinătatea rampei ecologice de la Mofleni. De la ora 19.00 seara și până la ora 7.00 dimneața, au fost încărcate 2.400 de tone de zăpadă, după ce, pe timpul zilei, alte 1.400 de tone au fost transportate în același loc. Pe străzile din Craiova s-a intervenit cu 38 de utilaje care au împrăștiat 45 de tone de material antiderapant, în principal sare în amestec cu nisip. În activitatea de deszăpezire au fost implicate și 10 persoane de la Saburitate, precum și de la celelalte regii din subordinea Primăriei Craiova. Acțiunea de deszăpezire a continuat și ieri dimineață, de la ora 7.00 fiind scoase pe străzi 28 de utilaje. Un număr de 78 de muncitori au fost mobilizați să îndepărteze zăpada de pe trotuare.