„Cea mai puternică femeie a lumii” în mai multe anecdote

0
353

Numele ei: Angela Merkel (59 de ani). Născută Kasner, la Hamburg, de unde a ajuns în Germania de Est, în micul oraş Templin (la nord de Berlin), întrucât tatăl său, Horst Kasner, pastor lutheran, se stabilise aici pentru a predica în lumea comunistă. Copil fiind, se lasă sedusă de patinajul artistic, admirând eleganţa şi agilitatea marilor patinatori ai lumii. Studiază fizica la Universitatea Karl Marx din Leipzig şi în 1986 obţine titlul de doctor cu lucrarea „Cercetare asupra mecanismului reacţiilor de dezintegrare cu fisiune simplă şi calcularea constantelor sale de viteză pe baza metodelor chimice, cuantice şi statice”. Din tinereţe, şi-a reamintit nu de mult pentru „Spiegel”, momentul de bucurie după absolvirea BAC-ului, când la o petrecere pe o barcă a consumat lichior de cireşe şi aproape de ora 4 dimineaţa a căzut în apă. Pentru ARD, canalul public de televiziune, a povestit tentativa poliţiei secrete comuniste (STASI) de a o recruta pentru a lucra ca asistent de fizică la Universitatea Tehnică Ilmenau. Ofertă refuzată. Mentorul ei? Helmuth Kohl, „cancelarul reunificării”, care a luat-o sub aripa sa protectoare la doar 34 de ani. Desemnată ministru al Tineretului, apoi ministru al Mediului, reuşeşte să se impună între foarte conservatorii Partidului Creştin Democrat, dominat de bărbaţi. În 1999 nu ezită să profite de scandalul care scufundă CDU şi implicit pe Helmuth Kohl, din cauza unei finanţări „la negru”, şi preia conducerea partidului. Nu a avut copii, dar nu s-a plâns de asta, fiindcă nu a fost o decizie de principiu, cum s-a confesat pentru revista destinată femeilor „Brigitte”. Şi-a întâlnit primul soţ, Ultrich Merkel, un fizician, la vârsta de 20 de ani. Trei ani mai târziu s-au căsătorit, pentru a divorţa după cinci ani. În 1998 s-a recăsătorit cu Joachim Sauer, conducătorul de doctorat, un chimist de renume care avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară. Este bunica mai multor nepoţi cu care merge în vacanţă şi ştie să se ocupe de ei, susţine un apropiat pentru cotidianul „Bild”. Îl adoră pe Wagner şi pasiunea pentru operă este o oportunitate de a fi văzută în public la braţ cu soţul său, de unde şi porecla discretă de „regina nopţii”. Nu este singurul lider german care îl iubeşte pe Wagner, compozitor controversat din cauza presupuselor influenţe asupra tezelor lui Hitler. Ca hobby: sportul. În 2012 declara în „Suddeutsche Zeitung” că ar fi vrut să-l invite într-o seară, la o cină, pe selecţionerul echipei de fotbal a Spaniei, Vicente del Bosque, ca răspuns la o întrebare a lui Boris Becker referitoare la persoana pe care ar dori să o invite la masă. Iubeşte fotbalul şi sunt nenumărate dovezile, merge la meciuri din Bundesliga şi la cele ale echipei naţionale. O fotografie „de album” o arată la o reuniune G8, la Camp David, alături de David Cameron, Francois Hollande, Barack Obama, în timpul finalei Ligii Campionilor dintre Bayern Munchen şi Chelsea. Nu este bogată şi nici nu se arată ispitită de înavuţire. Şi-a conservat impecabil imaginea publică după două mandate de cancelar, acum fiind la al treilea. Presupune însă că nu e prea iubită pe continent. Nu are vilă pe Coasta de Azur sau iacht, deţine însă o casă de vacanţă la Uckermark, la 60 km nord de Berlin. Iubeşte drumeţiile. Rulează un Golf (Volkswagen) şi vacanţele şi le petrece în munţii din Tirolul de Sud (Italia), deşi în vacanţa Crăciunului 2013 s-a accidentat (fisură a bazinului) la schi în Alpii Elveţiei, la Engadine, cantonul Grisons, o staţiune renumită pentru sporturile de iarnă. Pentru RTL şi-a demonstrat veleităţile de bună gospodină: specialistă în supa de cartofi, ruladă şi varză roşie. Dar iubeşte „doner”-ul, termenul utilizat în germană pentru kebab. Cancelarul de fier, cum a fost denumită, nu se teme de nimic. Doar de furtuni şi de câini, de când, în 1995, a fost muşcată la genunchi de un câine de vânătoare, în timpul unei drumeţii. Liderul rus, Vladimir Putin, ştie întâmplarea, dar asta nu-l împiedică să fie acompaniat de labradorul său când o întâlneşte pe „cea mai puternică femeie a lumii”, cum a fost declarată în 2009 şi 2013 de „Forbes”. Conduce în prezent o mare coaliţie (conservatori-social democraţi). Şi totuşi, ce o defineşte mai exact pe Angela Merkel? Greu de dat un răspuns concis. Inteligenţa sclipitoare, tactul, cumpătarea, clamarea austerităţii sau… măsura? Poate toate laolaltă, deşi cine mai ştie. La 12 octombrie 2010, Angela Merkel a acceptat titlul de Doctor Honoris causa al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.

(documentare după L’Express)